Rămâne cum am stabilit! Acuzat de stalinism, sistematizare şi încălcarea dreptului la proprietate privată, primarul Ilie Bolojan îşi susţine în continuare proiectul de regulament privind supraimpozitarea cu 50% a clădirilor care nu respectă frontul stradal sau regimul mediu de înălţime.

"Acest regulament nu sileşte pe nimeni nici să îşi demoleze casa, nici să se alinieze la frontul stradal, nici să îşi ridice casa. Doar că proprietarul acelui imobil nu va mai fi impozitat în cel mai prietenos mod posibil", le-a spus primarul Ilie Bolojan celor circa 50 de orădeni care au luat parte miercuri după-amiază la dezbaterea publică a proiectului de regulament.

La întâlnirea din sala mare a Primăriei au luat parte, printre alţii, reprezentanţi ai grupurilor de consilieri PSD şi UDMR, membri ai USR, dar şi orădeni veniţi să îşi apere interesele. Dezbaterile, care au durat mai bine de două ore şi jumătate, s-au desfăşurat pe un ton aprins, la un pas de scandal.

Cu excepţia reprezentanţilor Primăriei, printre care directorul Direcţiei Juridice, Eugenia Borbei, şi directorii adjuncţi ai Instituţiei Arhitectului Şef, respectiv Direcţiei Economice, Adriana Lipoveanu şi Sorin Iacob, care au susţinut destul de neconvingător cauza municipalităţii, absolut toţi vorbitorii au pledat împotriva proiectului de regulament.

Istoric nu înseamnă unitar!

Ostilităţile au fost deschide de directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Mircea Jacan (foto), venit la dezbatere în calitate de orădean revoltat de prevederile regulamentului.

"Acum câţiva ani a apărut conceptul de centrul istoric, pentru conservare, să îşi păstreze caracterul, să arate la fel. Acum, prin acest regulament, dorim un centru unitar. Nu cred că termenul de centru istoric este compatibil cu unul de centru unitar", a spus Jacan.

Orădeanul a ironizat Primăria arătând că, pe acest principiu, "cei din Sighişoara ar trebui să îşi modifice străzile, să îşi reconstruiască clădirile, să le îndrepte..."

Jacan a pledat împotriva regulamentului arătând că acesta reglementează "în orb" proprietatea privată a orădenilor, aducându-i atingeri grave fără să aibă încă la bază un studiu de urbanism.

"Regulamentul încearcă să silească un proprietar să îşi demoleze parţial sau să îşi supraînalţe clădirea care se află total pe proprietatea lui, construită acum 50 - 100 de ani, în baza unei autorizaţii de la Primărie. Şi prin ce? Printr-un studiu care nu există!", a spus orădeanul.

În pixul lui Lipoveanu...

Lipsa unei documentaţii clare care să susţină regulamentul a fost invocată şi de Crina Bondici (foto). "N-aveţi niciun studiu, dar aveţi o dată certă, 1 ianuarie 2019, din care veţi supraimpozita!", a acuzat femeia.

Bondici a insistat, arătând că, potrivit proiectului de regulament, în cazul în care studiul nu va fi finalizat până la 30 noiembrie 2017, clădirile supraimpozitate vor fi stabilite de Instituţia Arhitectului Şef.

"Iniţial spuneţi că se va face un studiu de către specialişti, care va fi supus aprobării Consiliului Local, după care introduceţi o excepţie extrem de gravă: daţi în competenţa unui singur om, să fie un departament, înţeleg că doamna Lipoveanu (n.r. inginer de profesie) nu are pregătire de specialitate, dar îi daţi în sarcina acestui om să stabilească cine şi cum va fi supraimpozitat", a protestat orădeanca.

"Nici staliniştii nu şi-au permis!"

Cea mai dură intervenţie a avut-o însă tânărul Lucian Blană (foto), care i-a spus primarului Bolojan că imobilele pe care municipalitatea le doreşte acum supraimpozitate "nu s-au ridicat ilegal, ca în Brazilia, în favele", ci au acte în regulă.

"Cineva a dat autorizaţie de construcţie acestor clădiri. Dumneavoastă le-aţi dat, nu eu. De 10 ani sunteţi primar şi acum v-aţi gândit să spuneţi orădeanului "arată urât, fă un etaj, fă ceva", numai ca să îi băgaţi mâna în buzunar. Că e vorba de un leu, că e vorba de doi, nu e dreptul dumneavoastă să faceţi asta. Nici comuniştii, nici staliniştii nu şi-au permis aşa ceva", a răbufnit tânărul.

Blană a avertizat că municipalitatea se va alege cu un val de procese. "Dacă ne băgaţi mâna în buzunar comiteţi un abuz, domnule primar. Veţi deschide o serie de procese prosteşti", a spus bărbatul.

Comparat cu Ceauşescu

Dacă Blană l-a acuzat pe Bolojan de stalinism, liderul grupului UDMR, Kirei Melinda, l-a acuzat de sistematizare. "În 1982 era, tot aşa, un lider în Bucureşti care a avut idei similare. Atunci s-a mutat Schitul Maicilor pe roţi, ca să nu iasă din aliniere", a afirmat Kirei, cu trimitere la fostul dictator Nicolae Ceauşescu.

Consiliera şi-a tuşat spusele acuzându-l pe primar că impune dictatorial supraimpozitări de 50% pentru a forţa comportamentul orădenilor.

"Aţi repetat că nu obligaţi pe nimeni la supraetajare sau demolare. Da, orădenii au libera alegere să facă sau nu cum spuneţi, dar aste este ca atunci când le spun copiilor mei că dacă nu fac cum spun, eu nu îi mai duc în excursie. Eu nu îi oblig, e alegerea lor...", a spus Kirei.

Pentru binele oraşului...

Bun încasator, primarul Ilie Bolojan nu s-a arătat impresionat nici de conţinutul, nici de tonul intervenţiilor. Edilul şi-a asumat proiectul de regulament "ca iniţiator" şi a dat un mesaj cât se poate de clar că nu va renunţa la el.

"Sunt de acord că, dacă toate detaliile ar fi fost clarificate de la început, discuţiile de astăzi ar fi fost mult mai puţin contondente, îngrijorările nu ar fi apărut şi s-ar fi văzut că numărul celor afectaţi e incomparabil mai mic. Dar, pentru a comanda un studiu trebuie să ai o bază, or acesta este actul de voinţă de a adopta un regulament", a argumentat edilul.

Bolojan le-a dat asigurări celor prezenţi că nu va exista un val de supraimpozitări cu 50% a clădirilor din zona centrală. "Eu nu cred că vom vedea clădiri care arată bine, sunt în front, sunt de un etaj şi vor intra la supraimpozitare. Veţi constata că numărul acestora este destul de mic, în procent de circa 5%", a spus Bolojan.

Ca de fiecare dată când a impus măsuri nepopulare, edilul a insistat asupra necesităţii adoptării regulamentului invocând binele oraşului. "Avem două variante: să stăm pasivi sau să încercăm să amorsăm o dezvoltare în aşa fel încât cei mai mulţi dintre orădeni să câştige", a încheiat Bolojan.