Circa 50 de orădeni s-au adunat, sâmbătă seară, în Piaţa Unirii, pentru a marca trecerea unui an de la mitingul Diasporei din 10 august 2018 de la Bucureşti, marcat de violenţe cumplite ale Jandarmeriei, aflate sub comanda politică a PSD. „Justiţie, nu corupţie!”, au scandat, printre altele, protestatarii orădeni.

Scandări clasice, muzică clasică...

"Sunteţi un guvern de hoţi, de corupţi şi mafioţi," "Tăriceanu şi ai lui sunt slugile Kremlinului", "Justiţie, nu corupţie", "Sistemul mafiot conduce peste tot", "Vrem să munciţi, nu să jefuiţi", „Ne-am săturat de cât ne-aţi furat", au fost alte mesaje transmise guvernanţilor de manifestanţi, între care s-au remarcat şi componenţii grupării Oradea Civică.

Orădenii au protestat paşnic, pe acorduri de muzică clasică și pe piesele „Mă voi întoarce” de la Compact și „De la capăt” a celor de la Voltaj, difuzate de o boxă portabilă, şi au afişat mesaje antiguvernamentale sau îndemnuri civice, de genul: „PSD, ciuma roşie”, „Corupţia ucide”, „Colectiv 10 august”, „Dreptate, ochii plânşi vor să te vadă”.

Pe lângă exponenţi ai mişcării #Rezist şi simpli cetăţeni, la protest au fost prezenţi şi câţiva membri ai partidelor USR, PLUS şi PMP. "Continuăm să ieșim în stradă pentru a lupta împotriva corupției", a spus președinta PLUS Bihor, Ioana Mihăilă.

Filmaţi de la înălţime

Protestul a fost supravegheat discret de jandarmi. O apariţie inedită s-a dovedit a fi o dubă a Jandarmeriei dotată cu un dispozitiv de transmitere la distanţă, în timp real, a imaginilor de la manifestaţie. Jandarmii au ancorat în vecinătatea autoutilitarei un catarg pe care erau poziţionate la înălţime două camere video mobile performante.

Întrebat de reporterul BIHOREANULUI, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, sublocotenent Valeriu Macovei, aflat la fața locului, a spus că echipamentul nu este unul nou şi că ajută forţele de ordine să obţină imagini operative din timpul misiunilor. Unde ajung aceste imagini reprezentantul instituţiei nu a mai spus.

Susținuți pasiv

Cu toate că nu au fost foarte mulți, protestatarii au atras privirile orădenilor care se plimbau prin Piața Unirii. Cei mai tineri i-au filmat câteva secunde cu telefonul mobil, în timp ce orădenii mai în vârstă s-au mulțumit doar să privească. Niciunul dintre aceștia nu s-a alăturat însă manifestării. 

Printre curioși s-a aflat și Melania Trandafir (foto), în vârstă de 88 de ani, care a lăudat demersul activiștilor. „Îi încurajez pe cei care stau aici și îmi pare rău că pe mine nu mă mai lasă picioarele, că altfel aș fi stat și eu cu ei. Aș vrea ca aceste manifestări să reușească să îi schimbe pe cei de la conducere, pentru că țara mea iubită nu mai seamănă cu ceea ce era odată”, a declarat femeia pentru BIHOREANUL.

Proteste în întreaga ţară

Proteste similare au avut loc, simultan, sâmbătă seară, în întreaga ţară. La Bucureşti s-au strâns, până la ora 21, aproape 25.000 de manifestanţi în Piaţa Victoriei, unde de data aceasta forţele de ordine s-au arătat mult mai paşnice şi civilizate, purtând echipamente lejere, nu de intervenţie.

S-a scandat împotriva Jandarmeriei, oamenii i-au fluierat şi i-au huiduit pe oamenii legi şi au fost chiar câteva îmbrânceli pe linia gardurilor de protecție instalate de jandarmi. Protestatarii au ocupat și bulevardul din fața Guvernului, circulația rutieră fiind închisă în toată piața. ”Jandarmeria apără hoția”, a fost unul dintre cele mai răspândite sloganuri.

Manifestanții au aprins luminițele telefoanelor la ora 21.00, iar pe clădirea Executivului a fost proiectat cu laser cuvântul ”Analfabeta”. Patru protestatari au fost duși la poliție, doi având arme albe, unul materiale pirotehnice și cel de-al patrulea a înjurat forțelor de ordine.