Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Oradea a dat startul unor conferinţe de specialitate, gândite ca nişte prelegeri magistrale ţinute de specialişti, expres pentru a-i ajuta pe profesori şi studenţi deopotrivă să înţeleagă mai bine anumite noţiuni ori tehnici specifice.

Prima astfel de conferinţă are loc vineri şi sâmbătă, la Biblioteca Universităţii, fiind intitulată "Şcoli de expertiză grafică şi grafologică". "Vrem să inaugurăm o serie de conferinţe de specialitate, conferinţe care sunt rupte de tiparul clasic. Vom avea ceea ce noi numim prelegeri magistrale. Adică am invitat oameni de specialitate, renumiţi în domeniul în care activează, să ne împărtăşească din experienţa dumnealor, în cazul de faţă în domeniul grafologiei", a explicat directorul Departamentului de Drept şi Ştiinţe Administrative, Cristian Miheş, la deschiderea evenimentului. Zeci de colegi de-ai săi, dar şi studenţi şi masteranzi ai Facultăţii de Drept au luat parte la acest moment.

Sorin Alămoreanu, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, alături de care Miheş şi decanul Facultăţii de Drept din Oradea, Valentin Mirişan, au pregătit conferinţa, a explicat la rândul său că evenimentele vor fi dedicate celor dornici să înveţe cu adevărat, profesori şi studenţi deopotrivă, subliniind totodată răspândirea largă a mediocrilor. "M-am cam săturat de aşa-zisele referate ştiinţifice în care de multe ori nu se spun lucruri prea noi sau unii insistă să le prezinte deşi conţinutul lor este mediocru. Pe de altă parte, am considerat cu domnul Miheş şi cu domnul decan că e nevoie să clarificăm anumite noţiuni, dacă interesează pe studenţii noştri. Nu poţi să faci pe cineva nici deştept, nici silitor, dar celor care doresc le poţi oferi informaţii care să le completeze cunoştinţele", a declarat Alămoreanu.

În cadrul conferinţei de grafologie vor susţine prelegeri profesori din Italia, Republica Moldova, Polonia şi România.

Deşi de regulă aceste evenimente au o taxă de participare, de această dată intrarea este liberă, atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi, tocmai pentru a fi încurajaţi să participe cei care într-adevăr îşi doresc să înveţe ceva.

La deschiderea conferinţei, a luat cuvântul şi cancelarul Senatului Universităţii, Daniel Paşca, care i-a îndemnat pe liderii Facultăţii de Drept să ţină un seminar şi pentru ceilalţi decani orădeni. "Să faceţi un seminar pe tema managementului, să le explicaţi şi altor decani cum reuşiţi să fiţi o facultate pe plus, adică fără deficit financiar, singura alături de Medicină", a declarat cancelarul.