Alături de alte şase universităţi, din Marea Britanie, Italia, Cipru, Germania şi Portugalia, Universitatea din Oradea pune acum punct unui proiect Erasmus Mundus, care a facilitat mobilităţi pentru studenţi şi profesori deopotrivă, de la universităţi din Asia spre Europa şi viceversa. Reprezentanţii fiecărei universităţi au fost prezenţi luni şi marţi la Oradea, cu prilejul uneia dintre întâlnirile care marchează finalul proiectului iniţiat de City University din Londra şi finanţat de Uniunea Europeană.

Potrivit profesorului Radu Ţarcă, coordonatorul proiectului în Universitatea orădeană, timp de patru ani, 12 tineri din Asia au ales să studieze la Oradea, la nivel de licenţă, masterat şi doctorat. Fiecare a stat aici între 6 luni şi trei ani, în funcţie de nivelul de studii, ultimul doctorand urmând să-şi susţină teza chiar în această săptămână.

De asemenea, patru tineri orădeni au plecat la studii în Asia. Au fost cuprinse în program Universitatea Bangkok, Universitatea Shanghai Jiao Tong, Universitatea Regală din Buthan, Universitatea Pelita Harapan (Indonezia), Universitatea din Calcutta şi Universitatea Multimedia din Malaysia.

Totodată, au beneficiat de mobilităţi şi dascăli ai universităţilor asiatice. "A fost prezent la Oradea decanul Facultăţii de Politehnică din Calcutta. Cei de la Primărie au rămas plăcuţi surprinşi când l-au văzut", a declarat Ţarcă, marţi, pentru BIHOREANUL.

Toţi studenţii au primit burse pentru mobilitate, scopul fiind tocmai încurajarea lor să studieze în străinătate şi, astfel, să-şi lărgească orizonturile. Tocmai de aceea, proiectul a avut o valoare mare, de 2,7 milioane de euro, din care aproape o zecime a revenit Universităţii din Oradea.

"Îi pregătim pe studenţi pentru cariere internaţionale, iar profesorii din cadrul Universităţii din Oradea fac o treabă foarte bună", a spus profesorul Kenneth Grattan, de la City University din Londra.

La rândul său, profesorul Azizur Rahman, de la aceeaşi universitate londoneză, a declarat că studenţii asiatici ştiu că, fără o pregătire la nivel înalt, au şanse foarte mici de succes. Tocmai de aceea profită de oportunităţile de a învăţa în Europa. "De altfel, prin acest proiect îi încurajăm pe aceşti studenţi să rămână în oraşele unde au studiat şi după experienţa Erasmus Mundus ori să încurajeze şi alţi studenţi", a precizat Rahman.

În total, în toate cele şase universităţi europene membre în proiect au înregistrat 125 de mobilităţi.