Sala festivă a Colegiului Mihai Eminescu s-a umplut, vineri, de tineri curioşi să afle cum se fac roboţii.

Studenţi de la Mecatronică, dar şi "eminescienii" membri în echipa de robotică a colegiului, Modus Vivendi, le-au arătat adolescenţilor rezultatele muncii lor, fireşte, îndemnându-i să adere la aceste cercuri.

"Dacă ne uităm peste rapoartele Federaţiei Internaţionale de Robotică, 1,7 milioane de roboţi industriali vor fi introduşi în activitate până în 2020. Numărul de roboţi neindustriali va fi şi el în creştere. Ce vor face oamenii printre atâţia roboţi? Cum vom folosi robotizarea în economie, industrie, agricultură? (...) Cred că educaţia digitală este cea mai mare provocare pentru învăţământul românesc, pe care nu o putem ignora", le-a spus elevilor, în deschiderea lecţiei, directoarea Colegiului, Livia Muntean. De asemenea, aceasta a salutat sprijinul dat de reprezentanţii unor companii orădene, care sponsorizează şi îndrumă echipa de robotică de la Colegiul Eminescu, nominalizându-i pe Florin Demian (Delpro SRL) şi pe Mihai Binşelan (Isrom SRL).

Liceenii au văzut apoi "la muncă" roboţii făcuţi atât de colegii lor, cât şi pe cei puşi pe picioare de studenţii orădeni şi care au concurat la ediţia din acest an a Robotics Championship, o competiţie de robotică organizată an de an de Universitatea din Oradea. Fireşte, adolescenţii au putut să pună şi întrebări, dar şi să afle când au loc întâlnirile cercurilor de robotică.