O fotografie realizată de orădeanul Ovi D. Pop, cu drona, a câştigat locul I la secţiunea Open a concursului "Fotograful Anului în România". 

Imaginea cu pricina, realizată prin alipirea a două fotografii, suprinde acelaşi cadru, vara şi iarna, în jurul serpentinelor care duc spre satul bihorean Derna. Poza a fost premiată în acest an la mai multe concursuri, adunând în 2018 nu mai puţin de 32 de medalii, din care cinci de aur. 

De altfel, fotograful a lipsit de la gala care a avut loc duminică seară la Bucureşti pentru că se află în New York, pentru a ridica medalia de aur pentru aceeaşi fotografie!

"Această fotografie a câştigat premiul în luna mai, la New York City Exhibition - Manhattan 2018. Acum este gala concursului", a explicat Ovi D. Pop luni, pentru BIHOREANUL. La competiţia din Bucureşti, orădeanul a fost premiat cu un telefon Samsung Galaxy 9.

Gala din Bucureşti a fost prezentată de jurnalistul Lucian Mîndruţă, care, la vederea pozei lui Ovi D. Pop, s-a arătat încântat. "Wow! Sunt curios unde a fost făcută poza", a spus Mîndruţă.

Titlul de Fotograful Anului în România l-a câştigat Ionuţ Burloiu, un fotograf din Câmpina, cu o imagine cu un copac solitar pe un deal.

Vezi aici gala Fotograful Anului în România: