Organizatorii invită bihorenii la Debrețin, la Festivalul Mangaliței, care se va desfășura în perioada 1 - 3 martie. În timpul festivalului, piața centrala a orașului se va transforma în târg de porci mangalița, cu animale vii, dar şi cu multe gherete la care vor fi expuse spre vânzare preparate tradiționale din carne de mangalița, iar pe grătare și în cuptoare se vor găti specialitățile din bucătăria ungurească specifice perioadei de sacrificare a porcilor.

Interpreții de muzică și dans vor asigura o atmosferă propice servirii gustărilor de pomana porcului, asezonate, desigur, cu vestitele pălinci și vinuri ungurești.

Sâmbătă, 2 martie, la Festivalul Mangaliței vor fi reînviate, de actorii Teatrul de păpuși Vojtina, şi tradițiile populare de fărșang (carnaval – n.r.), în cadrul cărora se va da eterna luptă între bine și rău, şi între belșug și sărăcie. Important e că, la sfârșitul spectacolului, iarna va fi „arsă”, adică alungată împreună cu necazurile și tristețea.

În data de 2 martie, se va organiza o excursie specială pentru orădenii dornici să viziteze festivalul din centrul Debreţinului, cu ghid în limba română şi gustări de bănătăţuri tradiţionale. Preţul de 149 lei/persoană cuprinde contravaloarea călătoriei cu autocarul, participarea la programele specifice fărşangului şi o gustare de pomana porcului în valoare de 3.000 forinţi.

Rezervări se pot face la Agenţia de turism Lucon din Oradea, strada General Traian Moşoiu nr. 1. Telefon 0259-43.66.13.

Informaţii detaliate pot fi găsite pe portalul www.oradeadeb.ro.