Cel mai mare loc de joacă din Oradea, Dumbo Land, se deschide cu fast în acest sfârşit de săptămână, sub cupola complexului comercial ERA Park, după o perioadă de renovări şi dotări cu noi aparate de joacă!

Petrecerea de deschidere se va desfăşura vineri, 22 noiembrie, între orele 16 şi 21, iar la ea sunt invitaţi, cu mic, cu mare, toţi cei care au chef de joacă. Pe lângă noile atracţii ale spaţiului de distracţii, între orele 17 şi 20, trei animatori de la "Prietenii Veseliei" îi vor încânta pe cei mici cu jocurile şi cu cântecelele lor. Intrarea va fi liberă pentru toată lumea.

Noutăţi diverse…

Întins pe 555 mp, Dumbo Land aduce o varietate mai mare de aparate şi activităţi, menite să le ţină celor mici "în priză" interesul pentru joacă, la o manieră interesantă, adaptată vremurilor. Podele şi panouri interactive, bucătării pentru viitoarele gospodine, bancuri de lucru pentru băieţeii harnici, dar şi panouri inteligente ce îi pot "atrage" în lumea virtuală sunt doar câteva dintre noutăţile cu care locul de joacă îşi întâmpină prietenii.

Spaţiul de joacă a fost împărţit în cinci încăperi şi o sală mare, organizate în funcţie de vârste şi preocupări.

… updatate

Două dintre săli sunt amenajate special pentru jocuri interactive. Wall Knooker funcţionează ca un panou cu jocuri, cu posibilitatea de redare a unor lecţii, combinând metodele de învăţare cu distracţia şi având posibilitatea de a fi transformat în televizor sau monitor de karaoke.

Podeaua interactivă se înscrie, la rândul ei, cu succes în rândul celor mai noi echipamente de joacă. Având o tehnologie de "citire" a utilizatorilor, aceasta permite interacţiunea persoanelor cu proiecţia efectuată de echipamente, astfel că cei mici pot fi implicaţi în activităţi diverse, similare cu transpunerea într-o realitate virtuală, individual sau în echipă, şi chiar pot interacţiona vitual cu animale marine, frunze sau animăluţele din pădure.

În perioada următoare, locul de joacă va fi dotat şi cu console Xbox şi Play Station.

… şi tradiţionale

La Dumbo Land, zonele de joacă au fost gândite pe două categorii: 0-3 ani, +3ani - fără limită de vârstă.

De pildă, copiii cu vârste între 0 şi 3 ani au la dispoziţie o cameră special amenajată pentru joacă şi pentru sistemul de învăţare Montessori. O altă sală a fost dedicată fetiţelor care vor să fie bucătărese, cu o zonă de păpuşi, dar şi celor mai cochete, care fac cumpărături şi au la dispoziţie inclusiv o masă înfrumuseţare. O altă încăpere a fost gândită mai mult pentru băieţei, cu trenuleţe, jocuri lego, animale domestice, bancuri de lucru, maşinuţe, precum şi o zonă de desenat.

În sala mare, au fost amplasate două structuri modulare, cu tiroliană şi tobogan pe role, atracţie maximă pentru copii, dar şi un carusel cocotier electric.

… cu preţuri competitive

E important de ştiut că Dumbo Land are şi un spaţiu dedicat pentru părinţii care vor să îşi aştepte sau să îşi supravegheze prichindeii.

La Dumbo Land, tariful pentru 30 de minute de joacă este 8 lei, o oră de joacă este 12 lei, iar pentru o oră şi jumătate se plăteşte 16 lei. De asemenea, pe principiul "plăteşti o dată şi te joci cât vrei", Dumboland este singurul loc de joaca din Oradea unde pentru 25 lei copiii pot sta la joacă toată ziua.

Vă aşteptăm cu drag la distracţie, aşadar!

Nu uitaţi, vineri, la petrecerea de inaugurare, intrarea este gratuită pentru toată lumea!

(Advertorial)