Crăciunul are loc de cinste la ERA Park Oradea, unde personaje de poveste vin pentru a petrece împreună cu cei mici.

Duminică, 8 decembrie, de la ora 18, sub cupolă, copiii sunt invitaţi să descopere tradiţiile Crăciunului Românesc la un spectacol tematic, cu Micuţa Fifi şi prietenii ei. Cântecele vesele, jocurile şi, bineînţeles, învăţămintele transmise de iubitele personaje vor face deliciul tuturor.

Tot pe 8 decembrie, la centrul comercial ajunge şi Caravana lui Moş Crăciun. Între orele 11 şi 12, respectiv între 17 şi 18, peste 20 de personaje de poveste vor defila pe holurile ERA Park.

Alături de Moş Crăciun şi Crăciuniţa lui, complexul va fi invadat de reni, spiriduşi, supramarionete şi artişti pe picioroange, dar şi de personaje precum Elsa, Olaf sau Ana. Atmosfera va fi întregită de baloane uriaşe şi multe surprize.

"Ca de obicei, intrarea este liberă pentru toată lumea. Să petrecem, deci!", au transmis reprezentanţii ERA Park.