De sărbători, ERA Park Oradea îşi respectă tradiţia! În parcarea centrului comercial a fost amenajat un super patinoar cu o suprafaţă de nu mai puţin de 800 de metri pătraţi.

Iubitorii de distracţie îl au la dispoziţie zilnic, între orele 10 şi 24, inclusiv de Crăciun şi Revelion, mai exact în datele 25, 26, 31 şi 1 ianuarie.

Mergând pe principiul "plăteşti o singură dată şi te dai cât vrei", intrarea costă 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru persoanele de peste 14 ani.

Patinoarul de la ERA oferă soluţii şi pentru cei care nu au patine, căci oricine le poate închiria pentru doar 10 lei.

Şi nu este tot! Pentru ca iubitorii patinajului să se poată bucura cu adevărat de sărbători magice, locul a fost împodobit cu figurine luminate și mii de beculeţe specifice acestei perioade a anului.

În plus, ca să uite de frig, doritorii pot servi o băutură caldă şi mâncare de tip fast food.  

Programul patinoarului de la ERA este zilnic, între orele 10 şi 24.

"Nu ezita, aşadar, pune-ţi patinele şi haide la mişcare!", au transmis reprezentanţii centrului comercial.