Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, concertează, marţi, de la ora 19, la Filarmonica de Stat din Oradea. Spectacolul intitulat "Balada – Un secol de muzică" face parte din ediţia a XI-a a Turneului Internaţional Stradivarius - Hotspot Cultural BRD.

Astfel, orădenii îl vor putea urmări pe violinist cântând cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, încredinţată lui de către statul român în 2007, deocamdată până în 2018. Tomescu va fi acompaniat de pianista Angela Drăghicescu, iar lor li se vor alătura Coruri de copii din programul Cantus Mundi, iniţiat de Corul Madrigal, şi Corul de copii Radio.

Turneul Stradivarius, susţinut cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, pune în lumina reflectoarelor cele mai valoroase şi inspirate creaţii ale muzicii clasice româneşti.

"Celebrând Centenarul Marii Uniri, concertul abordează un repertoriu de muzică românească aparţinând compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Dinu Lipatti, Constantin C. Nottara, Tiberiu Olah, din dorinţa de a promova acele valori ale patrimoniului naţional, care ne definesc şi acum, şi peste 100 de ani", au transmis organizatorii evenimentului, printr-un comunicat de presă.

Preţurile biletelor sunt de 25 de lei, respectiv 35 de lei, în funcţie de locul în sală.

Mihaela Furculiţă
studentă anul I