Asociaţia Alumni Universitatea din Oradea, care reuneşte absolvenţii facultăţilor orădene, îl va sărbători luni pe Constantin Brâncuşi, cel mai mare sculptor român şi unul dintre cei mai importanţi sculptori ai lumii.

De la ora 18, în galeriile Cetăţii Oradea, se vor ţine prezentări despre viaţa, opera şi importanţa celui considerat "părintele sculpturii moderne". Acestea vor fi susţinute de lectorul Ştefan Gaie, de la Facultatea de Arte.

Evenimentul, intitulat "Brâncuşi nemuritor", va avea loc luni, pentru că atunci se vor împlini 142 de ani de la naşterea sculptorului.

Cu aceeaşi ocazie, cei prezenţi vor putea admira lucrările tinerilor pictori orădeni din cadrul expoziţiei "Alternative", evenimentul fiind organizat în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Oradea.