Conform tradiţiei, şi anul acesta câteva care alegorice construite pentru Carnavalul Florilor de la Debreţin vor ajunge la Oradea, pe 21 august, unde vor fi însoţite de un alai cu circa 300 de majorete, dansatori şi arcaşi până în Piaţa Unirii. Seara, orădenii sunt invitaţi tot acolo să asiste la un spectacol dat de Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta. În premieră, a doua zi, caravana florilor va porni spre Diosig.

Detaliile legate de programul Carnavalului Florilor au fost prezentate, joi, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, city-managerul Oradiei, Dacian Palladi, preşedintele autoguvernării Hajdú Bihar, Pajna Zoltán, viceprimarul Debreţinului, Komolay Szabolcs, şi primarul comunei Diosig, Mados Attila.

Manifestarea principală va avea loc pe 20 august în Debreţin, oraş în care vor fi prezentate anul acesta 16 care alegorice, la construcţia cărora au fost folosite 670.000 de flori.

O zi mai târziu, pe 21 august, începând cu ora 14, cinci dintre aceste care vor defila prin Oradea, pe traseul Bulevardul Decebal, strada Tudor Vladimirescu, Piaţa Unirii, unde vor staţiona şi vor putea fi admirate începând cu ora 15.30.

Pe drumul lor, carele vor fi însoţite de un alai format din circa 300 de majorete, dansatori şi arcaşi. Două dintre cele cinci care alegorice au fost realizate printr-un parteneriat între autorităţile locale din Oradea şi Debreţin, respectiv autorităţile judeţene din Bihor şi Hajdú Bihar. Carul comun al Oradiei şi Debreţinului va reprezenta teatrele din cele două oraşe, iar cel al judeţelor va pune în valoare tradiţia viticolă din Valea Ierului.

După ora 15.30, majoretele şi dansatorii din alai vor da mici spectacole în Piaţa Unirii. Evenimentul principal al serii va fi, însă, concertul dat de Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta, care are 100 de membri, fiind inclusă în galeria "comorilor naţionale" din Ungaria.

În premieră, a doua zi carele vor ajunge şi în comuna Diosig, putând fi admirate într-o paradă. Cu această ocazie, autorităţile din Diosig organizează şi un concert rock şi folk dat de Călin Pop şi prietenii, precum şi un concert al unei trupe invitate din Ungaria.

Evenimentele, finanţate din fodnuri publice, nu sunt ieftine. Consiliul Judeţean Bihor va investi circa 130.000 lei, inclusiv în carul comun, iar Primăria, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) estimează că va cheltui, potrivit city-managerului Dacian Palladi, 60.000 euro, deci aproape 280.000 lei.

Suma este mai mare anul acesta întrucât APTOR a decis să-i aducă la Oradea pe cei 100 de artişti din Budapest Gypsy Orchestra ("100 Tagú Cigányzenekar").

De asemenea, comuna Diosig va investi 20.000 lei în organizarea evenimentelor muzicale în ziua în care caravana va ajunge în Diosig.

Citește și: Festival cu flori şi viori: Carnavalul florilor îi aduce în premieră la Oradea pe cei 100 de muzicieni ai Orchestrei Ţigăneşti din Budapesta