Muzeul Ţării Crişurilor îi invită pe orădeni la "o expoziţie de excepţie" a pictorului Ioan Aurel Mureşan, intitulată "Erotikonia" care, prin intermediul picturii, vorbeşte despre "foamea de iubire". 

Vernisajul va avea loc marţi, 19 noiembrie, la sediul instituţiei muzeale, începând cu ora 17:30. Expoziţia va fi prezentată de Ioan Moldovan, directorul Revistei "Familia", şi de Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. 

Potrivit organizatorilor, "evenimentul se va consuma în acordurile trupei orădene de jazz "Cosmopolitan Vibe", care va susţine câteva reprezentaţii artistice". 

"De ce îi este omului de astăzi foame?"

""Erotikonia" este o expoziţie în care, aşa cum sugerează şi numele, Eros este personajul principal, "întrupat" într-o serie de lucrări în care artistul "glisează între carnalitate şi ideal, între voyeurism şi diafan şi ingenuu cu o uşurinţă de care doar marii artişti sunt capabili", transmite criticul de artă Aurel Chiriac, directorul MŢC, Aurel Chiriac.

Tot el spune că "dezinvolt, dar raţional, jucându-se în şi cu propria imaginaţie, dar luând cu el o întreagă istorie culturală, Ioan Aurel Mureşan răspunde în Erotikonia la o întrebare pusă de N. Steinhardt: «De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens»".

La rândul său, Ioan Aurel Mureşan argumentează conceptul artistic care stă la baza acestei expoziţii. "Erotikonia este un ţinut al imaginarului dominat de cei doi termeni care compun jocul semantic al titlului – duetul conceptual eros/ikon. Erosul ca energie magică universală este principiul vital al individuaţiei, înţeleasă ca drum iniţiatic al eu-lui individual către Sinele atotcuprinzător. (...) Forţa imaginară a Erosului este atât de mare încât ea structurează aproape toate formele simbolice ale culturii. (...) Termenul eikon (icon) face trimitere către reprezentările mentale şi cele material-picturale. Prin urmare, corpul feminin, ca eikon fundamental, se aşează în centrul reprezentărilor, motivelor şi formelor artistice. În cazul proiectului de faţă, vom vedea o desfăşurare imagistică exuberantă, un spectacol vizual-spectacular al eternului feminin în congruenţă cu limbajul specific al picturii contemporane", transmite acesta.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 2 februarie 2020.

A doua expoziţie la Oradea 

Ioan Aurel Mureşan s-a născut în 1956 la Ceanu Mare (jud. Cluj), a urmat studiile Liceului de Arte Plastice "Romulus Ladea" din Cluj-Napoca, după care a absolvit Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj-Napoca, specializarea Pictură, iar din 2005 a devenit doctor al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, unde activează şi în prezent ca profesor universitar.

Începând din 1981, anul debutului său artistic, a participat la 29 de expoziţii de grup în ţară şi străinătate, dintre care de remarcat sunt Bienala internaţională de artă Sao Paolo, Brazilia (1991) şi Expoziţia internaţională din Lisabona, Portugalia (1992).

De-a lungul carierei sale artistice, a avut 9 expoziţii personale în România şi una la "Crescent Theatre" din Birmingham, Anglia (2002). Expoziţia "Erotikonia" este cea de-a doua personală prezentă pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor, după cea vernisată în 1997, la vechiul sediu al instituţiei muzeale, din Palatul Baroc.

"Ioan Aurel Mureşan are o calitate rar întâlnită la artiştii plastici contemporani – aceea de a reuşi să îşi ascundă marile acumulări culturale în spatele talentului. Ceea ce pe alţii i-ar crispa, el reuşeşte cu dezinvoltură. Se joacă în şi cu istoria artei, în şi cu istoria ideilor cu o nonşalanţă care amestecă certitudini şi obsesii, esenţialităţi şi ostentaţii, fineţe psihologică şi singurătăţi ideatice. Fiecare lucrare de-a sa este, de fapt, un recurs la întreaga «poveste» a artelor vizuale. Identificarea acestui apel permanent la ce «va fi fost» face parte din farmecul oricărei referiri la opera lui Ioan Aurel Mureşan", spune Aurel Chiriac.

Autor al seriilor picturale "Minunatele ceasuri ale ducelui d'Ivry" şi "Călătoria magică a ducelui d’Ivry", Ioan Aurel Mureşan propune prin proiectul Erotikonia o nouă provocare iubitorilor de artă.