După ce în august l-au adus în premieră în Bihor, organizatorii festivalului rock Way Too Far mută evenimentul din nou în Bistriţa, chiar dacă, după cele trei zile de festival din august de la Ineu de Criş, s-au declarat mulţumiţi de felul în care acestea s-au desfăşurat.

Recent, organizatorii au anunţat printr-un eveniment creat pe pagina oficială a WTF ediţia din 2020 a festivalului. Potrivit postării, aceasta se va ţine la Bistriţa - aşa cum s-a întâmplat cu primele două ediţii - şi nu în Bihor, unde s-a desfăşurat cea de-a treia. 

De altfel, aceeaşi informaţie a fost publicată şi pe portalul pe care au fost puse deja în vânzare biletele pentru viitoarea ediţie. 

Cel mai probabil, decizia a fost luată în contextul în care, aşa cum s-a văzut cu ochiul liber, nu prea mulţi rockeri s-au înghesuit să-şi cumpere bilete şi să participe la WTF la Ineu de Criş.

În unele momente în faţa scenei amenajate la complexul Kings Land abia dacă se aflau 100 - 200 de persoane, prea puţine pentru un festival cu participare internaţională. De altfel, şi comercianţii din domeniul alimentaţiei publice s-au plâns de numărul mic de participanţi, spunând că n-au făcut vânzare la WTF. 

Întoarcerea la Bistriţa n-a fost explicată în anunţul ediţiei din 2020, iar despre festivalul ţinut în Bihor organizatorii au spus doar că: "Ediţia din 2019 a luat o altă amploare în Judeţul Bihor, în zona metropolitană Oradea, avându-i pe scenă, într-un maraton muzical de trei zile, pe Kunnstra, Times of Need, NOR, The Details, Coma, Omul cu Şobolani, Implant pentru Refuz, 7 Paşi, Riot Monk, Luna Amară, Dirty Shirt, Iris, Crazy Town, Altar, Aurora, Bucovina, Viţa de Vie şi Fraţii Jdieri".

După încheierea festivalului, Mihail Petruţ, organizatorul principal, declara pentru BIHOREANUL că în ciuda prezenţei reduse a fanilor, ediţia ar fi fost una reuşită, ba chiar spunea că şi următoarea se va ţine tot în Bihor. 

"Cum a fost o primă ediţie aici în Bihor, trebuie să-ţi asumi. Oamenii au fost foarte frumoşi, foarte deschişi, iar line-up-ul minunat. Financiar nu a fost un succes, dar, încă o dată, pentru prima ediţie nici nu mai contează. Aşa e la orice festival pe care-l muţi într-o altă parte. La prima ediţie poate să se creeze o lipsă de public", spunea acesta.

La acea vreme, bărbatul se arăta convins că cea de-a doua ediţie a WTF din Bihor se va bucura de un public mai numeros. Iată că n-a fost să fie... 

Citeşte şi: Puţini, dar buni: După prima ediție a festivalului rock Way Too Far din Bihor, organizatorii anunță o a doua (FOTO / VIDEO)