Pentru al cincilea an la rând, trupa orădeană de rock Fraţii Jdieri pregăteşte show-ul caritabil "JDiER pentru un zâmbet".

Pe 20 decembrie, "fraţii" îi aşteaptă în Bavaria Pub (str. Mihail Kogălniceanu nr. 3) pe toţi amatorii de muzică bună şi care sunt totodată dornici să-şi ajute semenii mai puţin norocoşi.

Începând cu ora 20, pe scenă vor urca Happy & Ovidiu Bolocan, trupa Mustang, Naty Loves Monday şi, desigur, Fraţii JDiERI.

"Ca în fiecare an, vă invităm la o doză energizantă de rock şi nu numai, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie de noi, mai ales acum în perioada sărbătorilor. Intrarea este liberă dar vă încurajăm să participaţi cu o donaţie!", a transmis trupa organizatoare.

Petrecăreţii pot dona bani, haine sau alte obiecte care apoi vor ajunge la Asociaţia Zâmbet şi Speranţă Pentru Viitor din Sânnicolau Român nr. 302, dar şi spre alte familii care au nevoie de sprijin.

Trupă fondată în 2014, Fraţii Jdieri este compusă din Alin Baciu, alias Sfîntu, Nicu Nistor, poreclit Niguel, Aurelian Bulzan, pe numele de scenă Artylerian, şi Daniel Valentin Pavel, alias PDV.

Afiş concert Fraţii Jdieri

Citeşte pe această temă şi articolul:

"Ei jdiară rock! Un medic, doi poliţişti şi doi studenţi şi-au făcut formaţie rock (FOTO / VIDEO)"