Studenţii Departamentului de Arte Vizuale din cadrul Universităţii din Oradea îşi expun cele mai bune creaţii.

Între 21 şi 25 mai, lucrările lor de pictură, grafică, arte decorative, design vestimentar şi design vor fi prezentate în cinci spaţii expoziţionale din oraş. Mai precis, la Galeria Quark (str. Cuza Vodă, nr. 21A), la Muzeul Oraşului şi Cetăţii Oradea, la Sinagoga Sion şi la Muzeul Aurel Lazăr, la Librăria R&R.

"Arta înseamnă, înainte de orice altceva, dialog. Dacă atelierul este spaţiul în care studentul învaţă, experimentează şi creează sub privirea ocrotitor-îndrumătoare a profesorului, galeria de artă este spaţiul în care se împlineşte cu adevărat menirea acestui parcurs educaţional, este locul privilegiat în care creaţia artistică intră în contact cu cel căruia îi este destinată: publicul. Ieşirea din spaţiul atelierului şi pătrunderea în spaţiul galeriei constituie pentru studentul-artist un adevărat examen, având menirea de a confirma reuşita întregului său travaliu", se arată într-un comunicat transmis de organizatori.

Expoziţiile au primit denumirea generică "Impuls", fiind organizate de Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea şi de Asociaţia Culturală Kiwanis Art, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor, Primăria Oradea, Asociaţia Culturală Ars Nobilis şi Librăria R&R.