Orădenii care doresc să îşi petreacă vacanţa în Antalya (Turcia) vor putea să decoleze şi anul viitor direct de pe Aeroportul Oradea. Agenţia Paralela 45 şi-a lansat deja pachetul de oferte, care poate fi consulat pe site-ul www.paralela45.ro.

"Vrem să fim regi"

"Noi ne-am făcut treaba am ieşit cu ofertele. Nu va fi uşor, pentru că din Oradea sunt patru zboruri pentru Antalya. Sunt patronii (n.r. de agenţii) turci care vor să vină să îşi aducă turiştii de aici", a declarat miercuri, Alin Burcea, preşedintele şi patronul tour-operatorului Paralela 45, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Turcia, în complexul Kaya Palazzo Golf Resort din Belek (Antalya).

Potrivit lui Burcea, Antalya este o destinaţie preferată de bihoreni de ani de zile, lucru care şi explică numărul mare de zboruri. Drept urmare, Paralela 45 va organiza câte un zbor săptămânal de pe Aeroportul Oradea, din 15 iunie până în 15 octombrie 2020.

De altfel, conform statisticilor oficiale, în ultimii patru ani numărul românilor care şi-au petrecut vacanţa în Antalya s-a dublat la circa 240.000 de turişti pe an. "România a ajuns să trimit anul acesta în Antalya 243.000 de turişti, comparativ cu 190.000 în 2018 şi 130.000 de turişti în 2015", a declarat antreprenorul.

Potrivit patronului agenţiei, spre deosebire de turiştii occidentali, românii, asemeni est-europenilor, preferă resorturile de lux, cu regim all-inclusive. "Nemţii nu cumpără vacanţe de lux. Românii, ruşii şi bulgarii suntem genul de oameni care 50 de săptămâni suntem slugi şi două săptămâni vrem să fim regi", a spus patronul.

De altfel, anul acesta România ocupă locul 7 din punct de vedere al turiştilor cazaţi în Antalya, ceea ce înseamnă foarte multă, având în vedere că este devansată doar de ţări mult mai bogate precum Germania, Anglia şi Rusia.

Paralela 45 aduce Creta la Oradea!

Pe lângă consolidarea poziţiei pe piaţă în partea de vest a ţării prin zborurile de Antalya, agenţia Paralela 45 analizează în prezent varianta de a lansa încă o destinaţie de vacanţă. "Există patru zboruri săptămânale din Oradea pentru Antalya, ar fi normal să lansăm şi o altă destinaţie pentru că sunt convins că va avea succes", a declarat Alin Burcea pentru BIHOREANUL.

Orădenii ar putea beneficia de pe urma relocării unei curse de Grecia, în perioada 15 iunie – 15 septembrie, de pe Aeroportul din Bacău. "La Bacău, anul viitor se va reface pista aeroportului şi, pentru că suntem români, se va lucra fix în august - septembrie. Directorul aeroportului mi-a spus: «Dacă aveţi noroc şi licitaţia va fi contestată poate se amână lucrările până după sezonul turistic», dar noi trebuie să lansăm ofertele, nu putem să ne luăm după asta", a declarat preşedintele Paralela 45.

Alin Burcea a apreciat la "peste 90%" şansele ca destinaţia Creta (Grecia) să fie mutată la Oradea. "Decizia finală va fi luată în următoarele 10 zile", a spus patronul agenţiei.

Zborul de Creta se va face cu escală la Târgu Mureş. "Sunt foarte optimist cu această cursă, dar nu cred că Oradea va putea umple singură un avion de Grecia o dată pe săptămână. Împreună cu Târgu Mureş nu va fi însă o problemă", a afirmat Burcea, care a subliniat că turiştii orădeni vor compensa dezavantajul escalei de câteva minute cu avantajul de a pleca în vacanţă direct de pe aeroportul din oraş.

Miracolul de la Oradea

Alin Burcea are o părere foarte bună despre Oradea şi zonă, nu doar ca bazin de turişti, dar şi ca destinaţie.

"Se vorbeşte mult în ţară de miracolul de la Oradea. Oraşul a crescut foarte mult în ultimii ani. Merg de 3-4 ori pe an la agenţia din Oradea şi de fiecare dată ţin minte că îl înjuram pe primar: unde te întorceai, numai şantiere. Dar acum lucrurile încep să prindă contur, centrul oraşului arată spectaculos, clădirile au fost refăcute, lucrurile s-au mişcat mult", a spus patronul agenţiei.

Antreprenotul este de părere că potenţialul turistic al municipiului de pe Crişul Repede depăşeşte cu mult nivelul din prezent. "Oradea abia a început să crească. Problema lui, la fel ca la nivel naţional, este că nu are destule hoteluri. Dacă s-ar construi mâine două - trei hoteluri, de 2-3 stele, nu mai mult, sigur ar avea de lucru", a zis Burcea.

Cu acelaşi deficit de locuri de cazare se confruntă şi Băile Felix, una dintre cele mai căutate staţiuni balneo-climaterice din ţară. "S-au întâmplat lucruri extraordinare acolo. S-a construit hotelul acela de 5 stele, luxos şi scump (n.r. Lotus Therm), am cunoscut acolo oameni extraordinari, care ştiu să facă turism, cum e directorul de la complexul President (n.r. Dumitru Fechete), dar degeaba, dacă nu găseşti locuri, că este tot timpul plin", a declarat Alin Burcea.

În creştere

Cu o experienţă de aproape trei decenii în turism, agenţia Paralela 45 şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 20%, respectiv de la 50 milioane euro la 70 milioane euro.

Compania are 45 de ghizi însoţitori de grupuri, 600 de zboruri charter către diferite destinaţii, 180 de itinerarii de circuite turistice şi 50 de reprezentanţi locali permanenţi în destinaţiile de vacanţă.