Expoziţia "Martirii" realizată de Ştefan Popa Popa’s, care cuprinde portretele celor şapte episcopi greco-catolici beatificaţi de Papa Francisc, va fi vernisată, marţi, la Biblioteca Judeţeană.

Vernisajul expoziţiei va începe la ora 12, în holul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". În deschidere, vor vorbi dr. Dorin Petresec şi profesorul universitar Sigismund Duma.

Autorul potretelor, Ştefan Popa Popa’s, este cel care a doborât recordul mondial în realizarea celor mai multe caricaturi în zece zile şi zece nopţi (în total 2.772 de portrete). Organizatorii nu precizează în invitaţie dacă artistul va fi şi el prezent la eveniment.

Printre cei martiri greco-catolici se numără şi Valeriu Traian Frenţiu care a fost episcop în Oradea din anul 1922, până în 1941. A fost apoi transferat şi a primit distincţia de Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia şi Făgăraş. În 1947, a revenit la Oradea unde, un an mai târziu, a fost arestat, pe 28 octombrie 1948, şi dus în lagărul de la Dragoslavele.

A murit în 1952 din cauza tratamentului inuman pe care l-a suportat în Penitenciarul de la Sighet. 

Orădenii vor putea vizita expoziţia timp de 10 zile, potrivit unei informări transmise de Biblioteca Judeţeană.

Tot marţi, însă de la ora 16, la Bibliotecă vor fi lansate două cărţi. Este vorba de volumul "Ultima verigă. Cenzori şi structuri ale cenzurii comuniste în România (1949-1977)", scris de Ménesi Beáta, respectiv de volumul "Victor Onişor. Monografie istorică", scris Luminiţa Moga.

Prima carte are două părţi şi vorbeşte despre cenzorii, cei mai mulţi dintre ei fiind formaţi în provincie, dar şi despre instituţiile de cenzură care erau organizate în colective, în perioada comunistă. Cartea prezintă colectivele din Târgu-Mureş, Moldova şi din Constanţa. 

Cea de-a doua carte, "Victor Onişor. Monografie istorică", prezintă parcursul vieţii omului politic Victor Onişor care a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 şi a semnat unirea Transilvaniei cu celelalte Principate Române. 

Evenimentul se va încheia cu un concert al cvartetului de coarde al Filarmonicii din Oradea, programat să înceapă la ora 17.