Unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate localuri din Oradea, Restaurantul Graf, se redeschide, cu o nouă identitate, meniuri îmbogăţite, dar cu aceleaşi standarde de calitate și bun-gust.

Restaurantul rămâne în aceeași locație, cea de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, cu același orar cu care clienții au fost deja obișnuiți, aducând câteva elemente de noutate care se vor regăsi atât în meniu cât și în deschiderea către clienți.

În noul meniu se găsesc peste 40 de preparate gătite cu ingrediente de cea mai bună calitate, pe care restaurantul le procură direct de la sursă, având o relaţie apropiată cu producătorii.

Diversitatea cu care a fost creat noul meniu cuprinde câteva din preparatele preferate ale clienților fostului Graf și ale restaurantului Meatic, cu mențiunea că sunt la un cost mult mai accesibil și puse în valoare printr-o nouă abordare.

Un alt element de noutate este dat de varietatea pe care oaspeții o pot găsi în meniul de vinuri. „Se dorește, în principal, promovarea vinurilor românești, dar există și posibilitatea de a servi și alte vinuri internaționale”, explică Sebastian Mușcaș, managerul restaurantului.

Întreaga echipă Graf este certificată WSET (WSET este lider mondial în programele educaţionale de calificare în lumea vinurilor şi a spirtoaselor), astfel că veți putea primi recomandări calificate pentru asocierea vinurilor cu preparatele culinare.

Restaurant&Pizzerie

Parcursul localului orădean a dat roade unor experiențe benefice: „Fiecare etapă ne-a ajutat să ne descoperim și să creștem. Față de vechiul Graf, venim cu o abordare mai lejeră prin care ne dorim să fim cât mai aproape de client, dar și cu un timp de servire mai scurt. În plus față de Meatic venim cu o varietate mai mare de preparate”, mai arată Sebastian Mușcaș.

Meniul cuprinde peste 20 de sortimente de pizza, cu maia naturală și coapte pe vatră, ce vor putea fi servite în restaurant sau la domiciliu prin intermediul aplicației WeShop.

Loc de joacă pentru copii

Restaurant Graf dorește să vină în intâmpinarea nevoilor fiecărui membru al familiei, motiv pentru care a creat un loc special pentru cei mici, astfel încât părinții să se bucure în voie, alături de prieteni, de experiența unui prânz sau a unei cine la un restaurant cu loc de joacă.

Evenimente corporate

Una dintre facilitățile pe care restaurantul Graf le oferă clienților sunt mesele corporate, unde meniul poate fi adaptat în funcție de nevoile și bugetul companiilor. Capacitatea disponibilă pentru astfel de evenimente fiind de 30-50 de persoane. Pentru acest număr de persoane, una dintre sălile localului poate fi închiriată în exclusivitate.

Mai multe detalii, comenzi la domiciliu, dar și rezervări la telefon: 0754 991 133.

Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook și Instagram.

(Advertorial)