În deschiderea serii de joi, de la ora 19, melomanii pot asculta în primă audiţie Jocuri IX - Ludus modalis pentru orchestră, de Sabin Pautza. Maestrul revine şi de această dată pe scena Filarmonicii în dublu rol: de dirijor şi compozitor. Tot în primă audiţie este Concertul pentru harpă și orchestră, op. 35 de Albert Zabel, harpist și compozitor de origine germană.

Concertul de joi se încheie cu renumita Simfonia a III-a „Scoţiana” de Felix Mendelssohn-Bartholdy, lucrare romantică inspirată de „farmecul sălbatic al peisajului şi de istoria spaţiului scoţian, de care autorul s-a îndrăgostit la prima vedere”, după cum se menţionează în avancronica concertului pe site-ul Filarmonicii de Stat.

Dirijorul concertului este maestrul Sabin Pautza, artist creator şi interpret multilateral. Dirijează frecvent în Europa, SUA şi Australia şi susţine cursuri de măiestrie la diferite universităţi americane şi europene. Deţine numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al Uniunii Compozitorilor Americani.

Solistul invitat este Viktor Hartobanu, harpist român din Germania. La vârsta de cinci ani a primit primele ore de harpă şi pian de la mama lui. La nouă ani a fost admis la Conservatorul de Muzică „Felix Mendelssohn-Bartholdy” din Leipzig, tot aici încheindu-şi studiile superioare cu „magna cum laude”.

Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii din strada Moscovei, iar abonamentele sunt valabile.