Oraşul de pe Crişul Repede a fost, sâmbătă, gazda unei întâlniri anuale a tinerilor germani, în organizarea Forumului Democrat German din Oradea.

Îmbrăcaţi în costume populare specifice, zeci de tineri au defilat prin centrul Oradiei, pornind de pe strada Primăriei, din zona Universităţii Partium. "Sunt prezenţi tineri din Bihor, din alte localităţi din Transilvania de Nord, din Banat, Maramureş, dar şi din rândul minorităţii germane din Slovacia", a declarat pentru BIHOREANUL Arnold Theisz, preşedintele Forumului Democrat German din Oradea.

Prima oprire au făcut-o în Piaţa Unirii, unde au fost protagoniştii unui flash-mob. Mai precis, tinerii au dansat câteva dansuri specifice etniei lor, pentru ca apoi să pornească, tot pe jos, spre Cetate. În Teatrul de Vară din fortăreaţă, tinerii au continuat să cânte şi să danseze.

Rolul întâlnirii anuale este socializarea tinerilor şvabi, dar şi perpetuarea cântecelor şi dansurilor populare specifice.