Degustări de vinuri premiate, demonstrații gastronomice, programe pentru copii, târgul meșterilor populari și concerte - astfel se rezumă programul celei de-a treia ediții a Festivalului Gastro și de Vin „Bakator” care va avea loc pe 1 iunie în grădina Castelului Zichy din Diosig. 

Anunţul a fost făcut, joi, într-o conferinţă de presă organizată la Castelul Zichy din Diosig, de primarul comunei, Mados Attila, alături de Bánto Norbert, directorul Agenției de Management al Destinație (AMD) Bihor, Pálfi Noémi, din partea Asociației Vinarilor Maghiari din Romania, respectiv Heit Lóránd, viticultor.

Vinuri premiate

În timpul festivalului vor putea fi degustate vinuri provenind de la 15 viticultori din Diosig, Săcueni, Valea lui Mihai, Sâniob sau Sântimreu, vor fi prezenți 6 producători a soiului bakator, organizatorii invitând totodată cele mai renumite crame de vin de tip „bakator” din țară, precum și din Ungaria, Serbia sau Statele Unite. 

Invitații speciali ai evenimentului vor fi membrii echipei Carpathian BBQ, care vor susține prezentări culinare, participanții putând gusta din preparatele grill făcute de echipa profesionistă. 

Festival şi pentru copii

Cum festivalul va avea loc pe 1 iunie, organizatorii s-au gândit şi la copii, care vor avea programe începând de la ora 10.00, printre care și concertul Rutkai Bori Band de la ora 11.00, dar şi jocuri confecţionate din lemn în baza unor proiecte unice care, pe lângă dezvoltarea abilităţilor şi creativităţii, întăresc în copii respectul pentru alţii.

Copiii şi însoţitorii lor vor putea, de pildă, să își dezvolte coordonarea prin direcționarea unei găini cu o paletă specială, să salte „broaşte”, să spargă nuci, să tragă la ţintă cu tunul, să călărească pe butoaie, să joace popice, să alerge melci, să umble pe catalige, dar îi aşteaptă şi multe alte distracţii.

Program pe toată ziua

La ora 15:00 va urca pe scenă trupa de jazz Edina Quartet, urmată de băieții de la Bagossy Brothers Company, care vor susține un concert de la ora 17.30. Evenimentul va fi încheiat de concertul renumitei trupe de muzică de inspirație folclorică Csík Zenekar.

Organizatorii s-au gândit şi la microbişti. Pentru cei care vor dori să urmărească în aer liber finala Ligii Campionilor la fotbal, meciul va fi proiectat pe un ecran uriaş, chiar în grădina castelului. 

Biletele pentru evenimentul din 1 iunie vor putea fi achiziționate la fața locului, la un preț de 10 lei. Degustările se vor face pe baza unor bonuri cumpărate la intrarea festivalului. Nu se va percepe taxă de intrare pentru persoanele sub 18 ani.

La chef cu microbuzul

Pentru orădeni, dar şi pentru turiştii din Băile Felix, AMD Bihor va pune la dispoziţie un microbuz care îi va purta pe cei interesaţi într-un circuit pentru a vizita case tradiţionale din Galoşpetreu şi din Sălacea, dar şi frumosul conac Komaromi din Otomani, cu tunelul lung de 133 de metri, proaspăt restaurat.

Microbuzul, care va ajunge la Castelul Zichy din Diosig la ora 14.00, are plecare de pe platoul de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, de la ora 9.10, iar biletul pentru circuitul turistic organizat de AMD costă 40 lei (adulţi) şi 30 lei (copii)

Programul festivalului poate fi consultat pe pagina de Facebook a evenimentului, precum și de pe smartphone-uri, descărcând aplicația FestivApp.

Considerată vechea podgorie a Municipiului Debrețin (Ungaria), Primăria Comunei Diosig și-a propus dezvoltarea unei strategii de revitalizare a viticulturii din Valea Ierului, inițiativa fiind sprijinită de orașul ungar. Festivalul Gastro și de Vin „Bakator” face parte dintr-o strategie pe termen lung care își propune promovarea culturii vinului local și a gastronomiei tradiționale. 

(Advertorial)