Orădenii sunt aşteptaţi marţi, 29 octombrie, ora 19, la Sinagoga Sion. Nu pentru rugăciune, însă, ci pentru premiera naţională “Creştini”, cel mai nou spectacol al Teatrului Regina Maria, semnat de tânărul dramaturg multipremiat Lucas Hnath.

Spectacolul e la mişto? E blasfemic?

Tânărul actor Radu Iacoban, care și-a asumat și traducerea textului din limba engleză, semnează regia acestui spectacol despre care spune că este întrebat adesea dacă “este la mişto? E blasfemic?”. Răspunsul este “nu”, a precizat Iacoban, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, unde a lansat publicului invitaţia să “creadă, să râdă, să se revolte”.

Regizorul, nominalizat pentru Cel mai bun actor in rol secundar la Premiile Gopo 2009, spune despre piesă că tratează articulat tema credinţei şi multele faţete ale acestui adevăr. „«Creștini» poate deveni în atenția spectatorilor o alegere. Am încercat să creez o părticică de lume guvernată de ființe vii, umane, recognoscibile, care nu au alte alegeri și convingeri în afara dorinței urgente de a spune povestea spectacolului”, a mărturisit regizorul.

Credinţa, cu argumente contradictorii

„Creștini” este, după cum însuşi autorul Lucas Hnath mărturiseşte, „o piesă inspirată din viața de zi cu zi, o reflectare lucidă asupra unei teme universale: credința. Piesa este construită dintr-o serie de argumente contradictorii. Și poate în mijlocul acestei agitații, a căutării, vom descoperi ceva mai complex și mai adevărat decât ne-am fi imaginat”.

Lucas Hnath este un dramaturg american contemporan, asistent universitar în cadrul Universității New York, iar textele sale au câștigat numeroase premii şi nominalizări.

Piesa începe cu imaginea pastorului Paul în faţa enoriaşilor, în biserica imensă, cu „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, şi le spune că toate costurile construcțiilor sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea sa de credincioși.

Distribuţie cu „priză”

Rolul pastorului Paul este interpretat de cunoscutul actor Richard Balint, recent câştigător UNITER pentru rolul Diavolului, ştiut fiind şi pentru ideile sale agnostice, care spune totuşi că rolul „e pe mine, e un spectacol greu, dar mie-mi place, abordează multe teme în care mă regăsesc”.

Adela Lazăr, în rolul lui Elizabeth a spus, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că „sunt pătrunsă, m-a schimbat, o să văd altfel felul în care mă raportez la viaţă și la meserie, e depurificare şi te ajută să înţelegi că viaţa e mai mult decât crezi tu”.

Rolul lui Jenny e jucat alternativ de actriţele Anda Tămăşanu, care crede în „puterea argumentului susţinut de personaje”, şi Maria Teişeanu care subliniază „că e bine să ni se reamintească să fim vii”. De asemenea, din distribuţie mai fac parte Petre Ghimbășan (Jay) și Răzvan Vicoveanu (Joshua).

Partea de scenografie este realizată de Tudor Prodan, care spune că vrea să transmită o experienţă, spaţiul fiind inedit, iar partea vizuală, realizată Lucian Moga, şi cea audio, de Aida Šošić, vor juca un rol important.

Actori impresionaţi

Iată deci primele impresii ale actorilor, atinşi de puterea argumentaţiei contradictorii a spectacolului, care speră să simtă şi să convingă şi spectatorii de mesajul complex al poveştii. Rămâne ca publicul să decidă la reprezentaţiile de marţi, 29 octombrie, şi miercuri 30 octombrie, în premieră, dar şi în noiembrie şi decembrie, la Sinagoga Sion, toate începând cu ora 19.

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate la Agenția Teatrului de marți până vineri între orele 12-18 și sâmbăta între orele 10-13, cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.