În sprijinul femeilor care vor deveni sau vor redeveni mame, Maternitatea din Oradea reîncepe cursul Școala Mamei.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, sunt bineveniți și ceilalți membri ai familiei, chiar și bunicii fiind încurajați să participe la cursuri pentru a se adapta cât mai bine noilor împrejurări ce presupun nașterea unui copil.

Cursul se va desfășura la Maternitatea din Oradea, Staționarul III al Spitalului Clinic Județean de Urgență, începând cu ziua de joi, 13 septembrie, de la ora 17.

De menționat că Școala Mamei este un curs gratuit și are ca obiective principale pregătirea fizică și psihică a gravidei pentru naștere, lehuzie, adică perioada dintre naștere și reapariția fluxului menstrual, dar și pentru creșterea copilului. Pe lângă acestea, se va pune accentul și pe dirijarea condițiilor de igienă generală, igiena muncii și igiena alimentației în perioada sarcinii, identificarea nevoilor de îndrumare și educare în rândul viitoarelor mame dar și al familiilor și, bineînțeles, conștientizarea importanței familiei.

Potrivit comunicatului, cursul se va desfășura pe o perioadă de zece săptămâni, în fiecare zi de joi, de la ora 17.

Pe cei interesaţi îi așteaptă multe premii, tombole și surprize cu invitați speciali. Doritorii se pot înscrie atât pe site-ul scoalamamei-oradea.ro, cât şi la numărul de telefon 0259-414.630, interior 553, între orele 10-15.

Mădălina Sim
studentă