Timp de două zile, orădenii sunt îndemnaţi să fie preocupaţi de problemele ecologiste. Vineri şi sâmbătă (25 şi 26 octombrie), tinerii din asociaţia Ecotop organizează un festival dedicat mediului.

"Orădenii sunt aşteptaţi să petreacă două zile în stil verde, un pic mai altfel, zile în care vor avea parte de activităţi distractive, dezbateri, concursuri, menite să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice, pierderilor de biodiversitate, acumularea de deşeuri, să contribuie la înţelegerea acestor fenomene şi să insufle dorinţa de implicare active în activităţi de protecţie a mediului", se arată într-un comunicat al ONG-ului.

Festivalul va debuta vineri, de la ora 17, în Cetate (corpul G), cu prezentări pentru cei dornici să cunoască exemple de stiluri de viaţă şi modele de bune practici. Ioana Tănase şi Adelina Nan vor vorbi despre utilizarea plasticului, excesul alimentar şi probleme de rang mondial, răspunzând la curiozităţile legate de aceste subiecte.

Programul evenimentului cuprinde şi un concurs de dezbateri pe tema dezvoltării economice şi a protecţiei mediului, în care se vor întrece două echipe, una de la Ecotop şi alta de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu". Tinerii vor discuta despre dezvoltarea economică şi protecţia mediului, urmând să stabilească dacă cele două pot merge sau nu mână în mână.

Festivalul "Green Days" mai programează piesa de teatru intitulată "Fiecare înseamnă împreună", pusă în scenă şi jucată de actori voluntari Ecotop, vineri, de la ora 19, la Cetate.

Sâmbătă, festivalul continuă în Orăşelul copiilor, unde va fi un concurs de desene pe asfalt, iar elevi de gimnaziu vor expune lucrări realizate pe tema "Oradea verde".

Apoi va avea loc concursul "Treasure Hunt" pe tema "Zero Waste!", la care echipe de şcolari vor demonstra că ştiu clădirile şi instituţiile reprezentative ale municipiului, dar totodată şi problematica gestionării corecte a deşeurilor. Festivalul se va incheia cu un concert în aer liber, la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, cu cântece despre natură, munte şi voie bună.