Zilele Comunei Oşorhei îi vor aduce, în perioada 19 şi 21 iulie, în parcul central din comună, pe Cornel Borza, Vasile Coca şi trupa Talisman.

Sărbătoarea va începe vineri, de la 11, cu Concursul Internațional de Atelaje (proba de dresaj), organizat pe păşunea Berkes.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în parcul central, de la ora 15, când cei mai buni elevi din comună vor fi premiaţi. De la ora 19 vor cânta mai mulţi interpreţi locali, iar de la ora 22.15 este aşteptat pe scena din Oşorhei cunoscutul artist de muzică populară Cornel Borza.

Sâmbătă, de la ora 10, se va da startul probei de maraton a Concursului Internaţional de Atelaje. Apoi ziua va fi dedicată muzicii, cu invitaţi precum Larisa Oneţ, fostă concurentă la Next Star, Luminiţa Moza și Simona Briscan. Seara se va încheia cu un concert al trupei Talisman, programat la ora 22.15.

Cea mai spectaculoasă probă a Concursului Internaţional de Atelaje, cea de obstacole, se va desfăşura duminică, începând cu ora 11.

De la 13.30 vor urca pe scenă Stelele Bihorului, iar de la 14.30 interpretul de muzică populară Ciprian Zopota. Seara de sărbătoare se va încheia cu un concert Zbicii şi Corina Szatmari, de la ora 23.10, iar la miezul nopţii este programat un foc de artificii.


Vezi programul complet al evenimentului!

VINERI, 19 iulie

11:00 Concurs Internațional de Atelaje (proba de dresaj)

15:00 Deschiderea oficială a evenimentului. Decernarea premiilor pentru cei mai valoroşi elevi; Premierea dascălilor de carieră ai comunei (Parcul Central Oșorhei)

20:00 Fotbal old boys: Oșorhei – Alparea (Stadion Oșorhei)

19:00 Ane Marie Popoviciu

19:15 Ștefania Cristea

19:30Ansamblul ”Ezustterje”

20:00 Claudiu Borza

20:45 Larisa Chirodea

21:30 Ioana Pricop

22:15 Cornel Borza

SÂMBĂTĂ, 20 iulie

10:00 Concurs Internațional de Atelaje (proba de maraton)

19:00 Annamari

19:40 Friends

20:00 Larisa Oneț

20:30 Luminița Moza

20:45 Beyond And Back 

21:45 Simona Briscan

22:15 TALISMAN

DUMINICĂ, 21 iulie

11:00 Concurs Internațional de Atelaje (proba de obstacole)

13:30 Stelele Bihorului

14:30 Ciprian Zopotă

15:00 Ansamblul ”Nuntașii Bihorului”

15:45 Ansamblul ”Bihorul”

16:25 Anca Papic

16:35 Vlad Ștef

16:50 Aurica Vaida

17:05 Radu Moș

17:15 Florica Opriș Abăghioaie

17:35 Maria Sidea

17:55 Dans: ”Ardelene de câmpie”

18:05 Luminița Tomuța Baba

18:25 Voichița Mihoc

18:45 Royal Team

19:20 Vasile Coca

19:40 Dans din ”Câmpia Transilvaniei”

19:55 Adi Balint

20:20 Dans ”Suită de Barcău”

20:35 Mirela Mănescu  

21:20 Adrian Stanca

22:05 Dans Țigănesc

22:20 Maria și Mihai Nemeș

23:10 Zbicii și Corina Szatmari

00:00 Focuri de Artiificii