Autorităţile din Austria au elaborat un proiect de lege prin care se urmăreşte interzicerea anonimatului în mediul online, mai precis pe platformele media şi pe reţelele de socializare.

Astfel, din 2020, toţi utilizatorii ar urma să fie obligaţi să fie înregistraţi pe aceste platforme cu numele real. 

Potrivit ministrului federal austriac pentru UE, artă, cultură şi mass-media, Gernot Blümel, legea va viza toate plaformele de internet, pe care sunt înregistrate cel puţin 100.000 de persoane sau care au o cifră de afaceri anuală de cel puţin 500.000 de euro, precum şi resursele care primesc de la buget subvenţii pentru dezvoltarea mass-media, în valoare de peste 50.000 de euro.

Platformele în sine ar urma să decidă forma de înregistrare a utilizatorilor, însă, în cazul comiterii unor acţiuni ilegale, organele de ordine ar urma să aibă acces la identitatea acestora pentru a-i putea trage la răspundere.

Potrivit Dailymail.co.uk, măsura este propusă pentru limitarea "hate speech-ului" (discursului de ură), des întâlnit în comentariile postate atât pe portalurile publicaţiilor media cât şi pe reţele precum Facebook, Twitter şi Instagram. 

Agenţia de Presă Austriacă (APA – Austria Presse Agentur) scrie că autorităţile din Austria plănuiesc adoptarea proiectului în toamna anului 2019.

Planul a primit deja sprijinul Uniunii Presei din Austria, însă este puternic criticat de furnizorii austrieci de internet, care văd în acest proiect de lege o potenţială limitare a libertăţii.