Dacă ajungeţi în Bologna aveţi şanse să beţi bere gratis! Autorităţile oraşului italian au implementat un program, Bella Mossa (O mişcare bună), menit să-i facă pe localnici şi pe turişti ca în locul transportului cu maşina să aleagă un mod de deplasare prietenos cu mediul, scrie green-report.ro.

Concret, oamenii care merg prin oraş pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public sunt răsplătiţi cu bere, îngheţată sau bilete de cinema, dacă îşi înregistrează călătoriile într-o aplicaţie anume creată, BetterPoints. Cu fiecare kilometru parcurs astfel, utilizatorul adună puncte pe care apoi le poate folosi pentru a plăti la restaurante sau în alte localuri.

Pentru a se asigura că nu trişează nimeni, aplicaţia foloseşte GPS-ul telefonului. Finanţat de UE, programul funcţionează timp de şase luni pe an. Anul trecut, aplicaţia a înregistrat 3,7 milioane de kilometri de călătorii nepoluante, iar anul acesta a adunat, până acum, 10.000 de utilizatori.