După ce a aplaudat-o din loja regală, Catherine, ducesa de Cambridge, a felicitat-o şi personal pe Simona Halep, câştigătoarea trofeului Wimbledon după o impresionantă victorie împotriva Serenei Williams. 

"Ai făcut un meci incredibil, a fost foarte, foarte impresionant. Felicitări", i-a transmis Kate Middleton Simonei Halep, care a făcut o plecăciune în faţa soţiei prinţului William.

În interviul acordat pe teren, imediat după victorie, Simona Halep le-a mulţumit reprezentanţilor familiei regale a Marii Britanii că au venit să o vadă jucând, declarându-se onorată de acest gest. Cu o zi înainte, Simona recunoscuse că şi-ar dori ca în tribune să fie ducesa Kate, pe care o admiră.

Ducesa de Cambridge a participat sâmbătă la finala feminină de la Wimbledon alături de ducesa de Sussex, Meghan Markle, aceasta din urmă fiind prietenă apropiată a Serenei Williams.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea turneu de Mare Şlem câştigat de sportiva din România. Finala a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă la Wimbledon.

După victorie, Simona a primit rara onoare de a fi inclusă în exclusivistul "All England Club", club de tenis în care se accede extrem de greu.

Fondat în urmă cu 151 de ani, pe 23 iulie 1868, clubul are membri din cinci categorii: cu drepturi depline, pe viaţă, onorifici, temporari, şi "temporary juniors". Pe lângă persoanele care aduc o contribuţie semnificativă la dezvoltarea tenisului sau toţi câştigătorii de la Wimbledon, în club pot intra şi alte persoane, însă acestea trebuie propuse şi susţinute de alţi patru membri cu drepturi depline, scrie digi24.ro.

Din All England Club fac parte 566 de persoane, dintre care doar 375 sunt din primele două categorii menţionate anterior.

De asemenea, doar 70 dintre aceştia fac parte din categoria membrilor de onoare, distincţia fiind oferită câştigătorilor de la Wimbledon sau celor care au contribuit la dezvoltarea tenisului.

Preşedintele clubului este chiar ducesa de Cambridge, care a primit acest titlu de la Regina Elizabeta a II-a.