Americanii găsesc o întrebuinţare inedită pentru gunoaie: le transformă în combustibil pentru avioane! Compania Fulcrum BioEnergy a anunţat că va investi 600 milioane de dolari pentru a construi în oraşul Gary, din statul Indiana, o fabrică de carburanţi alternativi care, apoi, vor fi vânduţi companiei aeriene United Airlines.

Această uzină, care va fi construită începând cu anul 2020, va procesa anual 700.000 tone de deşeuri, din care va produce 33 milioane de galoane de carburant, adică 125 milioane de litri.

Deocamdată nu au fost făcute publice detalii despre procedura folosită pentru obţinerea biocarburantului şi nici nu au fost anunţate aeroporturile care vor fi alimentate cu acest produs nou. În schimb, reprezentanţii Fulcrum BioEnergy au garantat că noul tip de carburant va reduce cu 80% emisiile, prin comparaţie cu carburanţii tradiţionali.

De asemenea, cert este că noua uzină va furniza doar o mică parte din necesarul avioanelor United Airlines, care a consumat numai în primele nouă luni din acest an peste 2,5 miliarde de galoane de carburant.