Un bărbat dat în urmărire naţională pentru furturi în ţară şi în Grecia a fost prins la un pelerinaj, în timp ce stătea la coadă la moaştele Sfântului Nicolae, anunţă agenţia de ştiri Mediafax. Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, participa la pelerinajul organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Protoieria Brăila.

El a atras atenţia jandarmilor deoarece se manifesta zgomotos la coadă la moaştele Sfântului Nicolae duse la Brăila şi transporta un bagaj voluminos.

Jandarmii l-au legitimat şi au aflat că bărbatul din localitatea Siret, judeţul Suceava, figura în bazele de date ca persoană urmărită naţional, asupra sa fiind emis un mandat de arestare.

Direct de la moaşte, suceveanul a fost dus de jandarmi la sediul Poliţiei Brăila, fiind reţinut.

"Bărbatul are de executat o pedeapsă de şase ani şi două luni de închisoare pentru mai multe infracţiuni de furt făcute în România şi în Grecia. Poliţiştii brăileni au pus în executare mandatul iar bărbatul se află acum în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Conform legii, bărbatul poate solicita ispăşirea pedepsei la un penitenciar din apropierea localităţii de domiciliu.