În vârstă de 44 de ani, celebra Angelina Jolie, considerată de-a lungul anilor drept una dintre cele mai frumoase femei din lume, a realizat un pictorial senzual pentru numărul din decembrie al revistei „Harper’s Bazaar“.

În interviu, ea a vorbit despre cum i s-a schimbat viaţa după divorţul de actorul Brad Pitt, dar şi după problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii ani.

Faimoasa actriţă a suferit o mastectomie, i-au fost extirpate ovarele şi a avut, temporar, şi o paralizie facială. "Corpul meu a suferit enorm în ultimii zece ani şi am atât cicatrici vizibile, cât şi invizibile. Cele invizbile sunt mai greu de vindecat. Viaţa ia o mulţime de întorsături. Uneori eşti rănit, îi vezi suferind pe cei pe care îi iubeşti şi atunci nu poţi fi la fel de liber şi de deschis pe cât îşi doreşte spiritul tău. Dar simt că sângele îmi curge din nou prin vene", povesteşte actriţa pentru "Harper’s Bazaar", citată de Libertatea.ro.

Jolie a explicat că le datorează foarte mult celor şase copiii ai ei, care au ajutat-o să se regăsească. "Acea parte din noi care este liberă, sălbatică, deschisă, curioasă poate fi distrusă de viaţă prin durerea pe care ţi-o provoacă. Copiii mei mă cunosc aşa cum sunt, ei sunt cei care m-au ajutat să-mi redescopăr acea latyură şi să o îmbrăţişez. Şi ei au trecut prin multe, iar puterea lor a fost o lecţie pentru mine", a spus actriţa.

Angelina Jolie s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe probleme de sănătate. În 2013 a suferit o dublă masectomie, după ce a aflat că este purtătoarea unei gene care o predispunea la dezvoltarea cancerului la sân. Doi ani mai târziu, şi-a îndepărtat ovarele ca măsură preventivă, ceea ce i-a cauzat menopauza înainte de vreme.

După divorţul de Brad Pitt din septembrie 2016, Angelina Jolie s-a confruntat şi cu o paralizie facială, din care şi-a revenit prin mai multe şedinţe de acupunctură. 

Angelina Jolie şi Brad Pitt, care au fost împreună 12 ani şi au reprezentat cel mai popular cuplu al Hollywood-ului, s-au despărţit în septembrie 2016. Actriţa a cerut divorţul "pentru binele familiei", solicitând şi custodia celor şase copii, trei adoptaţi - Maddox (18 ani), Pax (16 ani) şi Zahara (14 ani) - şi trei biologici - Shiloh (13 ani) şi gemenii Vivienne şi Knox (11 ani).