Vehiculele care circulă pe şoselele din Europa ar putea deveni mai "prietenoase" cu cicliştii şi pietonii. Începând din anul 2022, noile modele care vor fi vândute pe teritoriul Uniunii Europene, indiferent de compania producătoare, ar putea avea din fabrică limitatoare de viteză, care vor încetini automobilele în mod automat.

Dotate nu doar cu GPS, ci şi cu camere inteligente, care recunosc indicatoarele rutiere în timpul deplasării, aceste sisteme îi vor atenţiona pe şoferi când calcă prea tare acceleraţia şi depăşesc limita de viteză, apoi vor frâna automat, astfel încât orice posibil impact cu pietoni sau biciclişti să poată fi evitat.

În plus, camioanele vor trebui şi adaptate astfel încât şoferii lor să aibă o vizibilitate mai mare, tot pentru a putea proteja alţi participanţi la trafic. Iniţiativa aparţine Comisiei Europene şi va deveni lege doar dacă va fi aprobată de Parlamentul European.

Promotorii acestui proiect au susţinut că până în anul 2037, limitatoarele de viteză ar putea salva 25.000 de vieţi, care altfel ar fi curmate în accidente rutiere.