Yin Yuguo, studentul chinez care a mers la una dintre paradele organizate de Centenarul Marii Uniri şi le-a urat românilor "un viitor strălucit", a murit la finalul săptămânii trecute în triajul gării CFR Roman.

În vârstă de 17 ani, Yin Yuguo şi-a pierdut viaţa "în cel mai românesc mod cu putinţă", scrie Recorder.ro, site ai cărui jurnalişti l-au intervievat pe student în gara din Alba Iulia la sărbătorirea Centenarului. 

Student la Bacău, adolescentul se urcase într-un tren personal cu care voia să ajungă la Piatra Neamţ, să vadă Cetatea Neamţului. Băiatul a crezut că a încurcat staţiile şi că a ajuns în Paşcani când abia trecuse de Roman, aşa că a sărit din vagon, când trenul era deja în mişcare.

În săritură, studentul chinez s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică, iar impactul i-a fost fatal. Adolescentul a murit pe loc, iar trupul său neînsufleţit a fost descoperit abia după o oră, scrie digi24.ro. 

"Se pare că tânărul era într-o clasă pregătitoare la o universitate din Bacău, era un împătimit al excursiilor. Acesta ar fi plecat din Bacău către Roman şi ar fi schimbat trenul spre Paşcani. În Roman, acesta a fost găsit decedat la aproximativ 200 de metri de gara CFR în triajul gării CFR Roman, cu o leziune în zona capului", a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Neamţ, Robert Costin.

Yin Yuguo venise în România fiindcă era fascinat de Eminescu. "Era chinezul nostru şi acum plângem că drumul său s-a sfârşit atât de nemeritat. În urma-i rămâne, totuşi, ceva de o frumuseţe rară: singurul său text în limba română apare chiar azi în revista Ateneu, o revistă culturală editată de câţiva profesori băcăuani. E un articol despre gândurile şi sentimentele cu care s-a întors de la Centenarul sărbătorit la Alba Iulia", scrie Recorder.ro.