O femeie din Satu Mare a ajuns la spital după ce a fost lovită în cap de o dronă în timp ce participa la o nuntă din Arad.

Potrivit libertatea.ro, evenimentul a avut loc sâmbătă. Aparatul era folosit pentru a face poze mirilor şi invitaţilor de la nuntă, dar şi pentru filmări. În timp ce se afla în aer, drona a lovit o pasăre şi a căzut la sol, rănind-o în cap pe femeia în vârstă de 58 de ani.

Victima a fost transportată la spital şi externată în aceeaşi zi, după mai multe investigaţii medicale.

Site-ul de ştiri mai precizează că poliţiştii arădeni fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe, iar STS verifică dacă proprietarul dronei deţinea autorizaţiile necesare pentru ridicarea aparatului de la sol.

"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că drona, manevrată de la sol de către un bărbat de 48 de ani, ar fi intrat în coliziune cu o pasăre după care ar fi căzut şi ar fi lovit femeia. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru loviri şi alte violenţe, fiind sesizate Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Aviaţia Română şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad", a declarat purtătorul de cuvânt în cadrul IPJ Arad, agentul şef Claudia Iuga.