An nou cu veşti bune pentru reprezentantele sexului frumos. Românca Angela Creţu a fost numită, începând din această lună, în funcţia de director general (CEO) al brandului Avon, prin care multe femei, inclusiv din România, obţin venituri din vânzări directe de produse cosmetice.

Potrivit site-ului StartUpCafe.ro, anunţul a fost făcut vineri de grupul brazilian Natura &Co, deţinător al brandurilor The Body Shop şi Aesop, care a preluat brandul Avon de anul acesta, pentru 2 miliarde de dolari.

Într-un comunicat al companiei, care mai nominalizează și alte persoane din noua structura de conducere a companiei după fuziune, se arată că Angela Creţu are 45 de ani şi a fost numită CEO al Avon, responsabil pentru afacerea din afara Americii Latine şi pentru supravegherea mărcii Avon la nivel global. Românca are o experienţă de 20 de ani în cadrul companiei, în diverse funcţii de conducere, cel mai recent în calitate de vicepreşedinte al grupului şi CEO pe Europa Centrală, responsabil pentru 18 ţări. Anterior, a condus „cu succes”, după cum spun reprezentanții companiei, clusterele din Europa de Est şi Africa / Orientul Mijlociu.

„Pe lângă abilităţile sale de management recunoscute, perspectiva internaţională şi experienţa din industrie, ea a fost profund implicată în demersul Avon pentru emanciparea economică a femeilor", au precizat reprezentanţii grupului Natura.

StartUpCafe mai notează că Angela Creţu a studiat la Facultatea de Cibernetică, la ASE Bucureşti, în perioada 1992-1997, iar apoi a făcut studii postuniversitare la London Business School (2006-2007). În timpul facultăţii, în România a lucrat în vânzări la diverse firme de bunuri de larg consum.

Numirea are loc în contextul în care Avon se străduieşte să-şi modernizeze afacerile, dat fiind că modelul său de vânzări, door-to-door, a devenit mai puţin popular în era internetului.