Autorităţile din Edinburgh, oraş din estul Scoţiei, au un nou plan pentru combaterea poluării: vor să taxeze companiile care îşi lasă angajaţii să parcheze lângă clădirea în care lucrează.

Comisia locală de transport şi protecţia mediului din cadrul Consiliului oraşului a pregătit deja regulamentul pentru taxa de parcare la locul de muncă, însă acesta nu a fost făcut public încă, deoarece Partidul Conservatorilor îl contestă. Se pare însă că autorităţile vor să copieze modelul din Nottingham, primul oraş din Marea Britanie care a introdus o astfel de taxă.

Acolo, firmele plătesc 402 lire anual pentru parcările amenajate în jurul sediilor, iar banii sunt direcţionaţi într-un fond folosit exclusiv pentru îmbunătăţirea transportului public.

„Suntem convinşi că introducerea unei taxe de parcare pentru companii va avea beneficii: reducerea numărului de călătorii cu maşina în oraş şi, implicit, decongestionarea traficului şi îmbunătăţirea calităţii aerului”, a explicat Lesley Macinnes, membru în comisia de transport şi protecţia mediului.