Oraşele din zonele rurale ale Italiei se întrec în oferte pentru a atrage locuitori, în tentativa lor de a supravieţui.

În urmă cu câteva zile, localitatea Sambuca, din Sicilia, a scos la vânzare case pentru numai un dolar. Viitorii proprietari au de îndeplinit şi o condiţie: să investească în oraş, în următorii trei ani, minim 15.000 de euro.

Acum, un alt oraş face o ofertă tentantă. Potrivit site-ului stirileprotv.ro, autorităţile din Locana, regiunea Piemont, au anunţat că orice familie care se mută aici primeşte 9.000 de euro, cu condiţia să aibă cel puţin un copil, iar venitul anual să fie peste 6.000 de euro.

"Populaţia noastră a scăzut de la 7.000 de oameni, câţi erau în 1900, la 1.500 în prezent. Oamenii au plecat să îşi caute de lucru la companiile mari din Torino. Şcoala noastră riscă să se închidă din cauza numărului mic de elevi. Nu pot permite asta", a declarat primarul Giovanni Bruno Mattiet, primarul localităţii, pentru CNN.

Locana se confruntă cu un spor natural negativ: 40 de morţi faţă de 10 naşteri, anual. Astfel, primarul se teme să nu devină un oraş fantomă, aşa cum s-a întâmplat cu una din patru comunităţi mici din Italia, în ultimii 30 de ani.

"Vrem să atragem în special oameni tineri, profesionişti care pot lucra şi de acasă sau care vor să înceapă o afacere aici. Avem zeci de magazine, baruri şi restaurante închise, toate aşteaptă oameni care să le redeschidă", a adăugat primarul.