Rockerul american  Alice Cooper rămâne excentric până la capăt. Starul american a încheiat un "pact de moarte" cu soţia sa, Sheryl Goddart, conform căruia în cazul decesului unuia dintre soţi "vor pleca împreună".

Rock-starul american Alice Cooper (71 ani) este căsătorit din 1976 cu fosta balerină Sheryl Goddard (62 ani). Cei doi au împreună trei copii şi cu excepţia perioadei din 1983 când cuplul a fost la un pas de divorţ pe fondul problemelor cu alcoolul a starului rock au rămas împreună.

"Am făcut acest pact – nu există nicio posibilitate să supravieţuim unul fără celălalt", a declarat Alice Cooper, citat de contactmusic.com.

Potrivit artistului cei doi "nu ar putea trăi unul fără celălalt" aşa încât dacă unul dintre soţi moare "vor pleca împreună".

Alice Cooper a mai spus că nu ar putea trăi fără soţia sa. "Am fost căsătorit 43 de ani cu cea mai grozavă fată din lume. Nu ne-am înşelat niciodată", a spus rockerul.

Artistul Alice Cooper şi-a lansat primul disc solo, "Welcome to My Nightmare" în 1975. Ulterior au urmat "The Last Temptation" (1994), "Brutal Planet" (2000) şi "Along Came a Spider" (2008).