Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, miercuri, proiectul "România Educată". Cele două scenarii din proiect conţin prevederi precum studii liceale de trei sau patru ani, bacalaureat teoretic, aplicat sau internaţional, dar şi licenţa profesională, după cum anunţă HotNews.ro.

Proiectul a fost prezentat, miercuri, la Cotroceni şi conţine două scenarii pentru structura sistemului educaţional, vizând toate ciclurile de învăţământ, aflându-se în perioada următoare, în dezbatere publică.  Potrivit preşedintelui, "România Educată" reprezintă "cea mai amplă şi de durată consultare publică desfăşurată până acum în domeniul politicilor din educaţie!".

Hotnews.ro notează că ambele scenarii au în comun tranziţii mai flexibile între cicluri, opţiuni suplimentare pentru tinerii din învăţământul profesional, dezvoltarea învăţământului de tip dual şi prevăd, totodată, un rol crescut al consilierilor şi portofoliilor educaţionale, care devin operaţionale. 

Cele două scenarii au un concept similar de educaţie timpurie axată pe dezvoltarea de competenţe specifice vârstei. Se introduce portofoliul educaţional (păstrat pentru toate ciclurile). 

HotNews.ro prezintă şi principalele diferenţe între cele două scenarii propuse:

Învăţământ primar şi gimnaziu

Scenariul 1: Ciclurile primare şi gimnaziale sunt de câte patru ani, alături de anul pregătitor. Evaluarea finală se face în baza unui examen, a mediei la clasă şi a mediei tezelor unice standardizate.

Scenariul 2: Durata educaţiei primare este de şase ani, cea a educaţiei secundare inferioare, adică gimnaziu, de trei ani. 

În educaţia primară nu se acordă note sau calificative. Se păstrează portofoliul educaţional. 

Tranziţia se face prin intermediul unei testări standardizate, al recomandării unui consilier şi al unui interviu sau al unor probe specifice învăţământului tehnologic şi profesional.

Învăţământ secundar superior (liceu) 

Scenariul 1: Durata învăţământului secundar superior este de patru ani. Absolvenţii clasei a XI-a, ruta profesională, finalizează un program de pregătire adiţională pentru a putea susţine Bacalaureatul teoretic. 

Există două tipuri de Bacalaureat - teoretic şi aplicat. Bacalaureatul aplicat permite accesul pe o rută de învăţământ terţiar profesional. 

Scenariul 2: Durata învăţământului secundar superior este de trei ani, indiferent de forma de învăţământ aleasă (teoretică, profesională, vocaţională). 

Educaţia profesională are o pondere practică de 50%. 

Testul de finalizare a studiilor este standardizat şi transdisciplinar, dar cu accent pe conţinutul profilului. Elevii pot alege trei probe, în funcţie de opţiunile lor de studii universitare. 

Se recunoaşte şi bacalaureatul internaţional. 

Învăţământ terţiar (superior)

Scenariul 1: Există o rută de licenţă profesională compusă din educaţia oferită în colegiile universitare şi un an de educaţie suplimentară folosit pentru susţinerea licenţei.

Scenariul 2: Ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat pot fi accesate de către toţi absolvenţii examenului de finalizare a studiilor secundare, indiferent de ruta urmată.

Campanie cu vedete

De precizat că videoclipul campaniei (video jos) a fost postat înainte cu o zi pe Facebook de administrația prezidențială. În videoclip apar gimnasta olimpică Andreea Răducan, actrița Oana Pellea, filosoful Mihai Șora și un copil pe nume Toma, care reprezintă viitorul. Mesajul campaniei este că educația ar trebui să fie raportată la echitate, caritate, respect și viitor și o „Românie educată e construită de fiecare român în parte și de toți românii la un loc”.

„Proiectul „România Educată” reprezintă cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. La dezbatere au participat peste 10.000 de persoane, iar la elaborarea documentelor lansate cu această ocazie au contribuit peste 60 de instituții publice, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai actorilor din domeniu", se arată într-un comunicat transmis de Preşedinţie.

SINTEZĂ din raportul "România Educată", așa cum a fost redată de HotNews.ro:

Educaţia timpurie este realizată de personal educaţional cu studii terţiare, include servicii medicale şi de triere bine organizate (de exemplu, vaccinarea obligatorie a copiilor este verificată), precum şi servicii psihologice, de logopedie şi educaţie parentală.

În învăţământul primar, toate cadrele didactice au absolvit învăţământul superior şi beneficiază de formare continuă de calitate, fiind sprijinite în activitatea lor de un număr suficient de consilieri şcolari, profesori de sprijin, mentori etc. În fiecare şcoală există personal medical.

În procesul de evaluare sunt utilizate testările pe bază de calificative. Progresul copiilor este inclus în portofoliul lor educaţional, alături de alte menţiuni privind competenţele dobândite în urma unor activităţi de educaţie non-formală sau informală.

Odată cu învăţământul secundar inferior se introduce notarea clasică. Materiile sunt predate de profesori de specialitate, absolvenţi de studii superioare, cu o pregătire pedagogică extensivă. O parte a curriculumului are caracter interdisciplinar şi există o gamă largă de activităţi extracurriculare organizate sau facilitate de şcoli, pentru a fructifica dezvoltarea de interese diverse în rândul copiilor.

Învăţământul secundar superior include trei rute distincte: teoretică, vocaţională (profil militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic) şi profesională. Cadrele didactice au absolvit învăţământul terţiar şi deţin o pregătire pedagogică şi practică de specialitate. Suplimentar, cadrele didactice din învăţământul profesional beneficiază de stagii de formare în economia reală.

Atât ruta profesională, cât şi cea vocaţională se pot derula parţial la potenţiali angajatori sau instituţii relevante (de exemplu, pentru filiera vocaţională: cluburi sportive, săli de concerte etc.). O mare parte dintre liceele profesionale au regim dual, în funcţie de posibilităţile specifice fiecărei regiuni în parte.

Există servicii suport în toate instituţiile de învăţământ secundar superior, inclusiv servicii de consiliere, orientare în carieră şi de sprijin remedial.

În învăţământul superior, cadrele didactice sunt persoane care au finalizat studiile de licenţă şi de master şi – pentru titularii de curs – doctorale.

Avansarea în carieră pentru cadrele didactice universitare ţine cont de o evaluare a competenţelor pedagogice. Universitatea oferă programe de formare continuă în domeniul educaţiei, care ajută la obţinerea de performanţă în zona de predare/învăţare. Există servicii de consiliere în carieră, consiliere psihologică şi programe remediale în toate universităţile. Lucrările majore (licenţă, disertaţie) sunt trecute în mod obligatoriu prin soft-uri anti-plagiat şi listate în baze de date publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Pentru toate ciclurile de studiu asociate învăţământului terţiar, se stabilesc ţinte minime de mobilitate de 20% la nivel de licenţă şi masterat şi de 90% pentru studiile doctorale. Simultan, cel puţin 5% dintre programele de studiu sunt derulate în comun cu alte universităţi europene sau internaţionale.

Structura celui de-al doilea scenariu se bazează pe corelarea nivelurilor şcolare cu etapele de dezvoltare a copilului (format 6+3+3, în loc de 5+4+4) şi elimină criteriile de acces la examene de tranziţie precum bacalaureatul (orice elev se poate înscrie, indiferent de tipul studiilor secundare finalizate). Primul scenariu propune două tipuri de Bacalaureat (teoretic şi aplicat), iar cel de-al doilea scenariu include şi posibilitatea Bacalaureatului Internaţional.

Tot cel de-al doilea scenariu propune, în cazul învăţământului superior, organizarea de către stat a unui sistem de monitorizare a inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii, detaliat pe domenii şi programe de studiu.

Universităţile care organizează un număr ridicat de programe cu rată redusă de inserţie pe piaţa muncii specifică domeniului de studiu pot fi penalizate în cazul în care nu realizează reforme curriculare, de relaţionare cu angajatorii sau de structură a ofertei de programe.