Rectorii pot rămâne în fruntea universităţilor câte mandate doresc ei, dacă sunt aleşi. Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, o modificare la Legea Educaţiei care vizează eliminarea limitei de "două mandate complete" pentru rectori.

Potrivit edupedu.ro, amendamentul a fost făcut de senatorul PSD Liviu Marian Pop. Până acum, articolul 213, alineatul 7 din LEN prevedea că "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete". De acum înainte, alineatul 7 va spune atât: "Durata mandatului de rector este de 4 ani".

Singurii care au criticat amendamentul au fost senatorii USR. Parlamentarul Vlad Alexandrescu a declarat, la dezbaterea de dinaintea votului, că USR nu va da votul pentru legea care modifică LEN tocmai din cauză că au dispărut limitările de mandate pentru rectori.

"Prin acest amendament nu vor mai fi limitate mandatele de rector, ceea ce USR consideră că este inadmisibil. Motiv pentru care USR se va abţine la votul pe actuala lege", a declarat Alexandrescu. Totuşi, legea a fost adoptată cu 73 de voturi pentru şi 34 de abţineri.

Această modificare legislativă îi facilitează drumul spre un nou mandat şi rectorului Universităţii din Oradea, Constantin Bungău. În primăvară, acesta va încheia al doilea mandat în fruntea instituţiei şi, aşa cum BIHOREANUL a mai scris, îşi doreşte să rămână rector, chiar dacă nu a recunoscut public acest lucru.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, Bungău avea de gând să invoce faptul că cel de-al doilea mandat al său nu a fost complet, dat fiind că în 2016, când a fost pus în arest la domiciliu de procurorii DNA, a fost suspendat din funcţie de Senatul Universităţii. Acum, Bungău nici măcar nu va mai fi nevoit să invoce acest argument.