Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns, vineri, la 3.183, în ultimele 24 de ore fiind raportate 445 de cazuri noi, potrivit datelor transmise de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Este un record de confirmări raportate până acum în România. Avem trei focare de infecție, la Suceava, Arad și Deva, iar la Țăndărei, județul Ialomița, se poate ajunge la carantinare, anunță ministrul Sănătății.

Potrivit lui Tătaru, în România există, vineri, trei focare de infecție.

"În acest moment, avem trei focare de infecţie - Suceava, Arad şi Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situaţia şi urmează, în perioada următoare, şi Deva. La Suceava intră în normal, au fost refăcute circuitele în spital, mâine începe testarea medicilor, cine va fi apt va începe munca. Se va pune în funcțiune al treilea aparat de testare Real Time. La Arad suntem cu mult sub Suceava, dacă se respectă regulile medical și oamenii respectă restricțiile nu va fi nevoie să se impună carantină. Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile şi să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficienţelor", a anunţat Tătaru, potrivit Digi24.ro.

El a spus că ia în calcul schimbarea managerului DSP Arad.

Întrebat în legătură cu situația de la Țăndărei, județul Ialomița, unde conform prefectului Tonița Manea s-au întors foarte mulți români din străinătate și cei mai mulți ignoră măsurile de autoizolare, astfel că de vineri a trebuit să ceară sprijinul armatei, ministrul a răspuns că, în contextul creșterii numărului de cazuri, se poate ajunge la un moment dat la carantinare.

Autoritățile locale vor face ce este necesar, dacă nu reușesc, vom aplica și alte măsuri, a adăugat Tătaru.

83 la Terapie Intensivă

În ce privește cele 3.183 de persoane diagnosticate la nivel național, dintre acestea, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 83 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate din unități spitalicești: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Totodată, până acum au decedat 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Citiți și articolul: „Câţi bolnavi avem în Bihor? Grupul de Comunicare Strategică susţine oficial că în Bihor sunt 44 de persoane cu coronavirus, sursele medicale locale spun că mai puţine

Vezi mai jos declarațiile ministrului Sănătății, Nelu Tătaru!