Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a decedat miercuri la vârsta de 76 de ani, a anunţat familia acestuia. 

"Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată. A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani", au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

Familia a lăudat "curajul şi persistenţa" fizicianului, adăugând că "inteligenţa şi umorul" acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.

Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineţii de miercuri.

A "bătut" prognozele

Savantul suferea de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani. Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.

Digi24 notează că, pe când studia la Oxford, tânărul Hawking a observat că devenise "din ce în ce mai neîndemânatic" şi cădea "de multe ori aparent fără niciun motiv".

După o serie de teste medicale, el a aflat că suferă de o maladie incurabilă, diagnosticată ulterior ca fiind maladia Charcot, cunoscută şi sub denumirea de maladia Lou Gehrig. "Urma probabil să mor în decurs de câţiva ani. A fost un adevărat şoc", îşi aminteşte Hawking, care avea pe atunci vârsta de 21 de ani. 

Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferea Hawking trăiesc, în medie, 3 ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor.

Hawking a fost căsătorit cu Jane Wilde, între anii 1965 şi 1991, cu care are trei copii - Robert, Lucy şi Timothy. Savantul britanic s-a căsătorit apoi, în 1995, cu asistenta lui medicală Elaine Mason, de care a divorţat în octombrie 2006.

Nu regretaţi ce nu puteţi!

Profesorul a îndemnat pe toţi oamenii cu dizabilităţi fizice să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face şi să nu regrete lucrurile pe care nu pot să le facă.

A fost şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton.

Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru contribuţiile sale la domeniul fizicii teoretice, este autorul volumului "Scurtă istorie a timpului", una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică.

Stephen Hawking a început să predea la Universitatea Cambridge în 1962. El a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi a fost membru al Academiei de ştiinţe americane.

Hawking s-a retras de la Cambridge în 2009. A publicat numeroase lucrări despre natura şi originea universului, cea mai cunoscută fiind "A Brief history of Time: From the Big Bang to Black Holes". A apărut şi în seriale televizate şi filme şi este celebru şi pentru faptul că explică pe înţelesul tuturor conceptele dificile, mai arată Digi24.ro.