La doar câteva ore de la confirmarea primului pacient mort din cauza coronavirusului, autoritățile din România au anunțat, duminică, cel de al doilea deces. Este vorba despre un bărbat de 75 de ani, din Capitală. 

Acesta era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş din București și a fost transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

De precizat că ambii pacienți decedați aveau și alte afecțiuni asociate și fac parte din categoria de risc, a persoanelor în vârstă. Primul pacient înregistrat decedat din cauza COVID-19 avea 67 de ani și avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

În plus, starea unor pacienți internați se agravează. Potrivit comunicării Grupului de Comunicare Strategică, duminică, la ora 13, există 14 pacienți cu coronavirus internați la Terapie Intensivă, dintre care 3 sunt în stare gravă.

Raportarea oficială făcută duminică după prânz de GSC anunță alte 66 de noi cazuri, cu vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.

Este cel mai mare număr de îmbolnăviri raportate într-o zi de la apariția COVID-19 în România.

Cea mai nouă statistică făcută publică arată că, până la această oră, în România sunt 433 de cazuri confirmate, 4803 persoane sunt carantină, iar 65.799 sunt izolate.

De asemenea, 64 de pacienți diagnosticați sunt vindecați: 47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași.

COVID 22 martie 2020