Prinţul Harry al Marii Britanii, nepotul reginei Elisabeta a II-a, s-a căsătorit religios cu fosta actriţă americană Meghan Markle, făcută celebră de serialul american "Suits".

Ceremonia a avut loc sâmbătă la capela St. George de pe domeniul Castelului Wintsor în faţa a circa 600 de invitaţi. Alte zeci de mii de britanici au urmărit evenimentul îndeaproape.

Prinţul Harry s-a prezentat în faţa altarului nebărbierit, purtând uniforma de gală a regimentului de cavalerie Blues and Royals, însoţit de prinţul William, fratele său mai mare, care i-a fost cavaler de onoare.

Tânăra mireasă a fost condusă la altar de socrul său, prinţul Charles. Fosta actriţă a purtat o rochie albă, simplă, cu un voal lung de cinci metri pe care sunt brodate manual florile specifice fiecăruia dintre cele 53 de state membre ale Commonwealth.

În rochie Givenchy...

Ţinuta miresei a fost creată de designerul britanic Clare Waight Keller, prima femeie director artistic al casei de modă franceze Givenchy.

Mireasa a purtat o tiară de diamante împumutată de Regină. "Arăţi minunat!", i-a spus prinţul Harry.

Mirii au asistat la ceremonia religioasă ţinându-se de mână, iar după ce şi-au rostit jurămintele au părăsit capela St. George într-o caleaşcă.

Ducesă de Sussex

Fosta actriţă Meghan Markle a intrat prin căsătorie în clubul restrâns al persoanelor fără titlu nobiliar care s-au căsătorit cu feţe regale, alăturându-se cumnatei sale Kate Middleton soţia prinţului William, şi unei alte actriţe americane, Grace Kelly, care a fost soţia prinţului Rainer al III-lea de Monaco.

Meghan Markle va purta titlul de ducesă de Susexx, după ce regina Elisabeta i-a dăruit astăzi un ducat nepotului său Harry, care a devenit duce de Sussex, conte de Dumbarton şi baron de Kilkeel.

Situat pe coasta de sud-est a Marii Britanii, Sussex este un comitat cu aproximativ 1,6 milioane de locuitori iar cel mai important oraş al său este Brighton.