Banca Naţională a României va pune, anul viitor, în circulaţie o nouă bancnotă, de 20 de lei, cu imaginea unei femei, mai precis a Ecaterinei Teodoroiu, care a murit la vârsta de 23 de ani, la sfârşitul bătăliei de la Mărăşeşti, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Decizia a fost luată în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în şedinţa din 30 iulie.

Digi24 notează că noua bancnotă va avea valoarea nominală de 20 de lei, valoare care a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote româneşti şi se regăseşte printre cele aflate în circulaţie în zona euro.

Prin alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu, Banca Naţională a României susţine preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume, mai scrie Digi24.

De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire, potrivit aceleiaşi surse.

Consiliul de Administraţie al BNR consideră că "promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim - de promovare a personalităţilor feminine - ce a găsit o largă susţinere în societatea românească".

"Banca Naţională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918", se mai arată în comunicat.

BNR menţionează că va face publice în perioada următoare macheta bancnotei, elementele de siguranţă şi identificare, precum şi data exactă a lansării în circulaţie.

Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 14 ianuarie 1894, la Vădeni, în Gorj. Ajunsă la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, ea a contribuit la înfiinţarea primelor organizaţii de cercetaşi din ţară.

După intrarea României în Primul Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu a fost asistentă medicală pe frontul din Oltenia. S-a încris la o unitate de combatanţi pentru a-i răzbuna pe cei patru fraţi care au murit în război, notează Digi24. 

Tânăra a fost luată prizonieră alături de comandantul plutonului ei, dar a reuşit să evadeze folosind un revolver ascuns pentru a-l împuşca pe soldatul care îi păzea.

A fost rănită de două ori, în timp ce evada şi o dată în luptă, fiind decorată de Casa Regală şi avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărăşeşti, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

Ecaterina Teodoroiu a fost considerată eroină naţională după terminarea războiului. Totuşi, imaginea ei a fost marginalizată şi apoi distorsionată de regimul comunist.