Parlamentul României a aprobat, vineri, după prânz, bugetul ţării pentru anul 2019, cu 275 de voturi "pentru", 112 "împotrivă" şi două abţineri. Faţă de proiectul trimis de Guvern, principalele modificări sunt majorarea alocaţiilor copiilor şi tăierea consistentă a bugetelor serviciilor.

Joi, PNL a reuşit să-şi treacă amendamentul privind mărirea alocaţiilor copiilor, astfel încât, de la 1 martie, alocaţiile se vor mări de la 84 de lei la 150 de lei, respectiv de la 200 de lei la 300 de lei pentru copiii cu vârste de până la doi ani.

Vineri dimineaţa, deputaţii au votat modificarea Legii privind plafoanele, care prevede mărirea deficitului bugetar de la 2,55% la 2,76%, pentru a susţine financiar creşterea alocaţiilor.

De asemenea, potrivit G4media.ro, plenul a mai decis, adoptând un amendament propus de Liviu Dragnea, diminuarea bugetului SRI cu 445.000.000 lei, al Serviciului de Informaţii Externe cu 30.000.000 lei şi al SPP cu 50.000.000 lei, fiind suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului "Panorama", care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate, a programului de testare a markerilor tumorali şi a programului "Diabet juvenil".

Şi bugetul Ministerului Educaţiei a fost suplimentat pentru finanţarea programului "Masă caldă". În schimb, au fost diminuate bugetele Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului de Finanţe, potrivit aceleiaşi surse.

Aşa cum Guvernul a propus, Parlamentul a aprobat trecerea responsabilităţii plăţii indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap grav şi asistent personali şi indemnizaţiilor pentru asistenţii personali ai acestora pe umerii autorităţilor locale. Până acum aceste sume erau plătite în proporţie de 90% cu sume virate de la bugetul central şi doar 10% din bugetele primăriilor.

În plen, înainte de vot, premierul Viorica Dăncilă a susţinut că bugetul pe 2019 este unul realist şi cu perspectivă de dezvoltare pentru România. Premierul a mai precizat că sumele destinate investiţiilor au fost suplimentate cu peste 15 miliarde lei faţă de anul anterior.