Pădurea amazoniană arde de 17 zile, fiind active peste 2.500 de focare, iar fumul gros, vizibil din spaţiu, este purtat în toată emisfera sudică a planetei.

Directorul organizației non-profit Amazon Watch, Christian Poirier, a susținut joi, că focul ar fi fost pornit de fermierii din Brazilia. 

Peste 70.000 de incendii, în 2019

Potrivit Digi24.ro, de la începutul anului şi până în luna august în pădurea amazoniană s-au înregistrat 72.843 de incendii, cu 83% mai multe faţă de anul trecut.

Cei mai afectaţi sunt locuitorii triburilor indigene, care se hrăneau până acum cu animalele din acea zonă. "Acum, ceea ce vânam nu mai este la îndemână, aşa că trebuie să mergem la oraş pentru alimente industrializate", a spus Thiago Parintintin, şeful tribului cu acelaşi nume, potrivit site-ului de ştiri.

Preşedinte vs ONG-uri

Brazilia este ţara cea mai afectată de incendiile de pădure din anul acesta, urmată de Venezuela şi de Bolivia.

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, şi guvernul său au fost învinuiți de populație pentru această situaţie deoarece au modificat legislaţia care restrângea exploatarea pădurii Amazonului şi au redus pedepsele pentru defrişările ilegale. Revolta este cu atât mai mare cu cât Bolsonaro a spus că guvernul nu are resursele necesare pentru a se lupta cu flăcările, notează site-ul știrileprotv.ro. 

Miercuri, preşedintele a sugerat că organizaţiile non-guvernamentale ar putea fi în spatele acestor incendii, un semn de răzbunare după ce guvernul său a tăiat din bugete, afectându-le finanţarea. "Focurile din pădurea amazoniană sunt, din câte cred eu, agravate chiar de ONG-uri. Acestea au pierdut bani şi vor să creeze probleme Braziliei", a declarat joi, preşedintele, potrivit stirileprotv.ro

Provocat de fermieri

Organizaţiile de mediu şi oamenii de ştiinţă spun, însă că incendiul din pădurea tropicală a Braziliei a fost pus de fermieri şi stăpâni de turme de animale care ar fi vrut să defrișeze mai multe terenuri, pentru a le face arabile. „Fermierii au folosit de multă vreme focul ca metodă de a obține teren, în acea zonă”, a susținut Christian Poirier, directorul organizaţiei non-profit Amazon Watch, potrivit digi24.ro. 

"Marea majoritate a acestor focuri sunt provocate de om", a afirmat Christian Poirier, potrivit newsweek.ro. Acesta a adăugat că şi în timpul seszonului uscat din Amazon, focul nu se aprinde de la sine foarte uşor, aşa cum se întâmplă în zonele de pădure din California sau Australia. 

Văzut din spaţiu

Săptămâna trecută, NASA a publicat imagini din satelit în care se poate observa frumul gros provocat de incendii. Fumul s-a extins deja în toată emisfera sudică, iar în ziua de luni, un nor negru a acoperit oraşul Sao Paolo, aflat la aproape 3.000 de kilometri distanţă de focarele incendiilor. 

Cerul a fost întunecat o oră şi jumătate, în miezul zilei. Panica a cuprins întreaga metropolă, pentru că în acelaşi timp a căzut curentul electric.

Pădurea amazoniană produce aprozimativ 20% din oxigenul planetei și este adesea numită „plămânul lumii”. Conform WWF, dacă va fi distrusă irevocabil, ar putea să emită carbon în loc de oxigen, și asta ar duce la schimbarea majoră a climei globale. 

Ea găzduieşte aproximativ trei milioane de specii de plante şi animale, precum şi aproximativ un milion de indigeni ce trăiesc în stil tradiţional.