O descoperire şocantă a fost făcută la Cluj-Napoca în noaptea de sâmbătă spre duminică, când un copil de 9 ani a fost găsit mort în casă. Trupul micuţului era brăzdat de răni şi vânătăi şi se pare că chiar mama lui şi concubinul acesteia l-ar fi bătut până l-au omorât, scrie site-ul stirileprotv.ro.

Femeia a fost cea care a alertat autorităţile, înainte de miezul nopţii, anunţând că şi-a găsit copilul mort în casă. Când au ajuns la faţa locului, anchetatorii au descoperit că minorul era plin de răni şi au început cercetările.

“Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat faptul că un băiat în vârstă de 9 ani era decedat, având urme de violenţă pe corp. Acesta a fost transportat la IML pentru efectuarea necropsiei", a declarat Alexandru Ionașc, de la IPJ Cluj.

În apartamentul în care a fost găsit copilul locuiau mama acestuia, iubitul ei, dar şi doi fraţi ai băiatului. Procurorii o suspectează acum pe femeie de crimă.

Potrivit anchetatorilor, femeia a început să-l bată pe băiețelul de doar nouă ani în jurul orei 14. Mai apoi, și-a luat ceilalți fii și a plecat de acasă.

După câteva ore, ea s-a întors și l-a găsit pe copilul bătut, fără suflare, dar totuşi a sunat la 112 abia câteva ore mai târziu. În jurul orei 23, echipajul SMURD care a intervenit la fața locului a constatat decesul minorului și i-a dus la spital pe ceilalți doi frați, în vârstă de 12, respectiv 9 ani, aflați în stare de șoc. 

Vecinii acestei familii spun că femeia obişnuia să-şi bată copiii. “Stăm dedesubtul lor, şi de foarte multe ori am auzit copiii plângând, țipând pe acolo. De multe ori din câte am înţeles erau şi singuri. Nu i-am văzut bătuţi, cel puţin afară nu îi lăsa cu copiii ca să îi vedem noi prin cartier", a declarat o femeie care locuieşte lângă ei, pentru Ştirile ProTV.

Atât mama copilului, cât şi iubitul acesteia, au fost reţinuţi de poliţişti.